A trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin. Era prieten cu un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care, din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra Sfântului Nichifor şi-i purta pizmă.
“Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, Sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când Sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare.
Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea Sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: «lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor».
Atunci Sfântul Nichifor, văzând aceasta, s-a dat pe sine călăilor şi, mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
