La 7 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Muceniţe Chiriachi. Sinaxarul spune că în zilele împăratului Diocleţian, prin anul anul 282, un creştin, pe nume Dorotei, împreună cu soţia sa Evsevia, se rugau lui Dumnezeu că să le dea un fiu pe care să-l dăruiască, la rândul lor, Domnului. “Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor, şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de Duminică, pentru care lucru şi pe pruncă au numit-o Chiriachi, ce va să zică Duminică. Şi au hrănit-o cu învăţătură şi cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, şi au păzit-o pe fecioară, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu. Iar când păgânul Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, atunci au fost pârâţi născătorii sfintei împreună cu dânsa la tiran, cum că sunt creştini. Acesta, cercetând pe părinţii sfintei, i-a bătut şi i-a trimis la ducele Iust, ce se află la părţile Meletinei în Armenia cea mică. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se află în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenită şi aflând-o tare în credinţă lui Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Şi de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor celor ce chinuiau pe muceniţă.” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Neavând putere să-I zdruncine credinţa, Maximian a trimis-o la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei. “Ilarion, cercetând pe muceniţă, a dus-o în capiştea idolilor. Acolo, rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii şi s-au făcut praf; după aceasta a urmat şi o furtună care a împrăştiat în văzduh praful idolilor, şi un fulger a ars faţa stăpânitorului Ilarion, care, căzând din scaun, a murit. Venind alt stăpânitor în locul lui şi fiind înştiinţat de acestea, a hotărât că sfânta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a şezut stăpânitorul la judecată şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate prin tăierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca să se roage; şi după ce s-a rugat mult, a învăţat pe creştinii cei ce îi urmaseră; apoi culcandu-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi mergând ostaşii aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, şi văzând-o moartă s-au spăimântat. Deci s-a făcut glas dumnezeiesc către dânşii: «Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu». Iar ostaşii, întorcându-se, au slăvit pe Dumnezeu”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
