În cea de-a şaptea zi a lunii august, creştin ortodocşii o prăznuiesc pe Cuvioasa Teodora de la Sihla.
Cuvioasa Teodora s-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători, din judeţul Neamţ, părinţii ei fiind oameni credincioşi. Tatăl sau, Ştefan Joldea Armaşul, era, precum îi spune şi numele, armaş, dregător domnesc însărcinat cu paza Cetăţii Neamţului. Despre mama Cuvioasei Teodora, al cărei nume nu este cunoscut, se ştie că ea se ocupa îndeaproape de bună creştere a celor două fiice, Teodora şi Marghioliţa.
Împotriva voinţei ei, părinţii au căsătorit-o pe Teodora cu un tânăr din Ismail. Credincioşi fiind, Teodora şi soţul ei au hotărât la câţiva ani după ce şi-au unit destinele să se călugărească amândoi. Copii nu aveau, cu atât mai intensă a fost chemarea lor spre monahie. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea. Peste doi ani, soţul ei a mers la Poiana Mărului din Buzău.
La sfârşitul secolului al XVII-lea turcii au năvălit, dând foc Schitului Vărzăreşti. Tânăra monahie Teodora s-a refugiat în munţi, împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia. "Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări. Răposând stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit Munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla", aflăm din volumul "Vieţile Sfinţilor".
Uitată de oameni, ştiută doar de Dumnezeu şi de un preot care venea din când în când să o spovedească şi să o împărtăşească cu Sfintele Taine, Cuvioasa Teodora a sihăstrit într-un loc pustiu, aproape de Sihla, apoi într-o peşteră. Hainele i s-au rupt după o vreme şi se hrănea doar cu măcriş, fructe de pădure şi alune. După ce părintele său duhovnic, Cuviosul Pavel, s-a mutat la Domnul, nevoinţa Sfintei a fost cu totul neştiută de oameni, iar Bunul Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni. Când au năvălit din nou turcii în acele locuri, au ajuns până la peştera unde se trăia Cuvioasă Teodora. Ea s-a rugat puternic, iar stânca din fundul pesterei s-a crăpat şi a adăpostit-o. Cuvioasa Teodora a rămas în continuare în peşteră, neştiută de lume, până aproape de sfârşitul vieţii pământeşti, când a fost găsită de doi călugări de la Schitul Sihăstria. Aceştia au urmărit păsările care veneau la mănăstire şi luau în cioc firimituri de pâine, cu care zburau către peştera ei. Când au ajuns la peşteră, cei doi călugări au văzut-o pe sfântă cu mâinile ridicate la rugăciune, învăluită într-o lumina de foc. Deşi nu-i cunoscuse vreodată, Cuvioasa Teodora i-a chemat pe nume şi le-a cerut să-i aducă nişte haine să-şi acopere trupul şi să trimită un preot s-o împărtăşească. A trecut la Domnul după ce a primit Sfintele Taine.
Despre viaţa evlavioasă şi nevoinţele sale duhovniceşti s-a dus vestea în mănăstirile Moldovei şi satele din toată ţară. Mulţi călugări şi credincioşi veneau la mormântul ei şi în locul nevointelor sale de ani îndelungaţi. "Se spune că şi fostul ei soţ, acum ieroschimonahul Elefterie, care trăia la schitul Poiana Mărului, ar fi venit aici că să se încredinţeze dacă este vorba de fosta lui soţie. Convingându-se de acest lucru, s-a hotărât să rămână pentru restul vieţii la schitul Sihăstria, în apropiere de Sihla, unde a mai trăit vreo zece ani", spune părintele profesor Mircea Păcurariu din cartea "Sfinţi daco-români şi români".
În cinstea Sfintei Cuvioase Teodora, prin anii 1725-1730, s-a ridicat schitul Sihla, cu o biserică de lemn, având hramul Schimbarea la Faţă, praznic împărătesc preamărit la 6 august, în timp ce ziua de sărbătorire a Sfintei Teodora este 7 august. Moaştele Cuvioasei Teodora de la Sihla au stat după 1830 în Schitul Sihla, de unde au fost mutate în biserica din Miclauseni-Iaşi. În anul 1856, familia Sturdza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Pe raclă ce se păstrează şi astăzi în Mănăstirea Lavra Pecerska au fost inscripţionată în limba română: "Sfânta Teodora din Carpaţi" şi în slavonă: "Sveti Teodora Carpatina".
