În cea de-a şasea zi a lunii iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Preacuviosului Părinte Sisoe cel Mare. Sinaxarul ne spune că “luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în pustiul Schetis (adică «al Schitului»). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetică încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotărî să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. (…) Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învăţa pe cei care îl vizitau că aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : «Nu am mâncat noi, copilul meu ?» - Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : «Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam»” ( Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Pe de altă parte, în Patericul Egiptean sunt prezentate din minunile Sfântului Sise. “Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : «Scoală-te, ieşi afară !». Pe dată defunctul se ridică şi ieşi. (…)Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, faţa sa străluci dintr-odată ca soarele. Iar el le zise : «Iată că vine avva Antonie». La puţin timp spuse : «Iată ceata Prorocilor». Faţa sa străluci şi mai tare şi el spuse : «Iată că vine ceata Apostolilor». Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : «Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa». Bătrânii i-au replicat : «Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte». El răspunse atunci plângând : «Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început». Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : «Priviţi, Domnul vine şi El spune "Aduceţi-mi chivotul pustiei"». Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă”.
Tot 6 iulie se face pomenirea nevoinţei Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.
