An de an, la 27 iulie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic şi mare tămăduitor Pantelimon. S-a născut la Nicomidia, primind numele de Pantoleon. Părinţii săi, Eustorgios, senator păgân, şi Evula, o creştină, l-au încredinţat spre educaţie lui Eufrosin, medic de renume, desăvârşit în ştiinţă medicinei, fiind remarcat de împăratul Maximian, care intenţiona să îl ia la palat, ca medic personal. În drumul său, tânărul Pantoleon trecea zilnic prin faţa casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, care, într-una dintre zile, ştiind calitatea înaltă a sufletului său, îi vorbi despre adevăratul doctor al sufletelor. "Începu să îl înveţe că ştiinţa medicală nu poate aduce decât slabă uşurare naturii noastre suferinde, sortită morţii, şi că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă Mântuirea, fără leacuri şi fără plată. Cu inima bătând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânărul Pantoleon începu să îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae şi fu iniţiat de el în Tainele credinţei", aflăm din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul". Tot aici se spune că într-o zi, pe când se întorcea de la doctorul Eufrosin, găsi pe drum un copil mort după ce fusese muşcat de o năpârcă. Atunci chemă în ajutor Numele Lui Hristos. Copilul se ridică, iar năpârca muri. Plin de bucurie, alerga la Ermolae, cerându-i să primească, fără întârziere, Sfântul Botez. De atunci a rămas în apropierea Sfântului, bucurându-se de învăţături folositoare. S-a întors acasă după opt zile, păstrând secretă convertirea sa, stăruind să-l determine pe tatăl său, senatorul, că e zadarnică închinarea sa la idoli. După o vreme a fost adus la senator un orb care îl imploră pe Pantoleon să îl vindece, după ce îşi pierduse zadarnic toată averea pe la doctori. Încrezător în Hristos, care sălăşluia de-acum în el cu putere, tânărul confirmă în faţa tatălui său, uimit că avea să îl vindece prin harul Stăpânului său. Făcu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se Lui Hristos, şi pe loc bărbatul îşi recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului, ci şi ai sufletului, căci el înţelese că Hristos îl vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu tatăl lui Pantoleon, Eustorgios, care, nu după multă vreme, adormi în pace. Pantoleon împărţi atunci moştenirea sa săracilor, eliberă sclavii şi se dedică şi mai vârtos îngrijirii bolnavilor, cărora nu le cerea în schimb decât să creadă în Hristos, Cel venit pe pământ pentru a ne vindeca de toate bolile noastre. Doctorii din Nicomidia, invidioşi pe el, imediat ce aflară că a îngrijit un creştin ce fusese chinuit din ordinul împăratului, l-au denunţat la Maximian, care l-a chemat pe orbul vindecat să spună cum şi-a găsit tămăduirea. Acesta a răspuns cu simplitate că a fost vindecat de Pantoleon, care chemase Numele Lui Hristos. Furios, împăratul ceru să fie găsit şi să i se taie capul pe dată. Dus înaintea împăratului, Sfântul mărturisi că adevărata credinţă este cea în Dumnezeu, fiind superioară tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşertăciune, iar pentru a-şi întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare. "A fost adus un paralitic, asupra căruia preoţii păgâni spuseră incantaţiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantoleon îşi înălţă rugăciunea către Dumnezeu şi, luând pe paralitic de mâna, îl ridică în Numele Lui Hristos. Numeroşi păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoţii păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos. (...) Nici măgulirile, nici ameninţările neputând să îl facă pe Pantoleon să îşi schimbe atitudinea, tiranul îl încredinţă torturii. Legat de un stâlp, trupul îi fu sfâşiat cu gheare de fier, apoi rănile îi fură arse cu făclii aprinse. Dar Hristos, apărut Sfântului Mucenic sub chipul părintelui său spiritual, Sfântul Ermolae, îi spuse: «Nu te teme, copilul meu, căci Sunt cu tine şi îţi voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru Mine». De îndată, torţele se stinseră, iar rănile Sfântului fură vindecate. Apoi, fie scufundat în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, în toate încercările, Domnul îl însoţea şi îl păzea nevătămat." ("Vieţile sfinţilor de peste tot anul"). Multe au fost pătimirile lui Pantoleon. În vremea aceea avea să primească mucenicia şi Sfântul Ermolae. Văzând că nu îi poate clinti credinţă, Maximian dădu ordin că Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să îi fie aruncat în foc, dar sabia călăului se topi precum ceara. "În faţa acestei minuni, soldaţii care erau de faţă îl mărturisiră pe Hristos. Pantoleon îi îndemna să îşi îndeplinească datoria şi mai spuse o ultima rugăciune. Un glas de sus îi răspunse: «Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon» (care înseamnă «preamilostiv»)." Primind cununa muceniciei, soldaţii îl încredinţară credincioşilor, care îl îngropară cu pioşenie. De atunci, Sfintele Moaşte ale Sfântului Pantelimon aduc vindecare celor care se roagă cu credinţă.
