În ziua a douăzecea a lunii lui Cuptor, creştin ortodocşii prăznuiesc suirea la cer, în car de foc, a Măritului Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament, făcător de minuni şi aducător de ploi. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul era de origine din Ţara Galaadului, din apropierea cetăţii Tesvi. A trăit pe vremea împăratului israelitean Ahab şi a împărătesei Izabel. "Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu, care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi”, aflăm din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul'. Încă din copilărie, Sfântul Ilie ţinea post neîncetat şi rugăciune arzătoare. Când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, lipsa de pioşenie şi depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soţia sa, Izabel, Ahab se închină idolilor Baal şi Astarte şi îi persecută pe cei care dovedeau nestrămutată credinţă în Dumnezeu. Sfântul Prooroc Ilie s-a rugat Domnului să-i întoarcă pe cei păcătoşi la pocăinţă. Dar împietriţi de rele, Ahab şi Izabel continuau nelegiuirile. Sfântul s-a rugat atunci să-i pedepsească vremelnic, poate astfel, se vor înţelepţi.
"Profetul Ilie se duse atunci la rege şi îi spuse: «Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în faţă căruia stau astăzi! Nu, nu va fi în aceşti ani nici rouă, nici ploaie decât prin cuvânt din gură mea! » La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, că febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; (...) nimic nu scăpă urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie şi învesmântat cu piele de viţel, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan. Se adăpă cu apa cascadei, iar Domnul îi trimise corbi pentru a-i duce pâine dimineaţă şi carne seara, că să trezească în profet milă pentru poporul care suferea.
Când cascadă secă şi ea, Dumnezeu îşi trimise slujitorul Său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduva săracă, păgână, care adună lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul sau. În ciuda sărăciei în care se afla, ea puse înainte de toate, datoria ospitalităţii şi, îndată ce Profetul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făină şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplată ospitalităţii sale: la cuvântul Profetului, covata sa cu făină şi ulciorul sau cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când, iată că fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj, acolo unde locuia el şi, după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Seceta şi prăpădul ce se abătuseră peste tot ţinutul au durat, aşa cum spusese Sfântul Prooroc Ilie, trei ani. Reîntors pe meleagurile sale, Sfântul i-a înfruntat, în faţa mulţimii adunate din porunca regelui, pe 450 de profeţi ai lui Baal şi pe 400 de profeţi ai pădurilor sacre, întreţinuţi de infamă Izabel, dovedindu-le tuturor că doar Domnul este singurul Dumnezeu. "Plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, începu să se roage” până când un norişor îşi făcu apariţia, cerul se întunecă şi ploaie căzu din belşug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească”. Multe au fost minunile Măritului Prooroc Ilie. După 15 ani de profeţii, îndeplinind misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu, însoţit de ucenicul sau, Elisei, Sfântul Ilie a pornit spre Ierihon.
"Ajuns pe malul Iordanului, Ilie îşi luă haina din piele de oaie, o înfăşură şi lovi apele, care se despărţiră pentru a-i lasă să treacă pe uscat. (...) Şi pe când mergeau ei astfel prin pustiu tăifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car şi fu “că luat în cer” într-un rotocol, în timp ce Elisei striga: "Părinte, Părinte, carul lui Israel şi caii săi!”. El lua haina Profetului care căzuse peste el şi, lovind apele de două ori, putu să traverseze Iordanul, salutat de credincioşii care văzuseră minunea şi strigau: "Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei!”.
