La 2 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea aducerii moaştelor Sfântului şi întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Sinaxarul ne spune că trecând multă vreme după mucenicia Sfântului şi fiind împărat întâiul între împăraţii creştineşti, Sfântul Constantin, “dacă s-a umplut toată lumea de linişte şi de pace, s-a arătat comoara cea scumpă a moaştelor întâiului mucenic. Căci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pământ moaştele întâiului mucenic, bătrân la vârstă şi cu vrednicia preot, şi cucernic cu viaţa, anume Luchian, a văzut vedenie, în care i se arată de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie şi mergând la locul acela cu clerul cetăţii, şi săpând, au aflat racla în care erau sfintele moaşte. Şi îndată s-a făcut cutremur şi a ieşit bună mireasmă, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace întru oameni bunăvoire». Îndată patriarhul Ierusalimului cu alţi doi episcopi şi cu clerul şi cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaşte, le-au aşezat în sfântul Sion, cu lumini şi cu cântări şi tămâieri, şi cu cinstea ce se cădea. După aceea s-a zidit sfântului o biserică în aceeaşi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moaştele sfântului şi le-a pus acolo cu toată cinstea.” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
La aproape cinci ani dupa ivirea sfintelor moaşte, boierul s-a îmbolnăvit şi a poruncit sa-i fie făcut un sicriu de chiparos, asemenea cu al sfântului, în care a fost aşezat după ce a murit. Iar “peste opt ani după moartea lui Alexandru, fiind împărat creştinilor sfântul şi marele Constantin, şi patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnată de mulţi că să se mărite iarăşi, din pricina averii şi frumuseţii ei, ca să nu ajungă să facă una ca aceasta, s-a gândit să ia trupul bărbatului ei şi să se ducă în patria ei şi la tatăl sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsă de oarecare pronie dumnezeiască a lăsat sicriul bărbatului ei şi, vărsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Şi punând racla cu sfintele moaşte pe un pat şi încărcându-l pe un asin, şi-a făcut calea ei. Şi toată noaptea se auzeau cântări dumnezeieşti de îngeri şi locul acela se umplea de bun miros, ca şi cum s-ar fi fost vărsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: «Vai nouă, că Ştefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne». (…) Iar dacă au sosit la cetatea împărătească, şi a auzit împăratul aceasta şi cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împăratului şi a spus cu amănuntul toate. Atunci şi iubitorul de Ortodoxie împărat, auzind acestea şi umplându-se de bucurie şi de veselie, a poruncit arhiereului să iasă înainte cu tot clerul şi cu poporul şi să aducă cu toată cinstea şi evlavia pe sfântul la palatul împărătesc.
Din minunile ce s-au făcut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaşte până ce au sosit la locul ce se cheamă Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grăi cu glas omenesc: «Pentru ce ne bateţi? Că aici trebuie să fie aşezat sfântul». Aceste graiuri dacă le-au auzit arhiereul şi toată adunarea poporului, au dat laudă lui Dumnezeu cu mare glas. Încă şi binecredinciosul împărat auzind acestea, s-a minunat şi îndată a zidit o sfântă biserică întâiului mucenic în locul acela, întru slava şi lauda Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sfântului Său Arhidiacon Ştefan” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
