La 12 august, creştin ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit. Au trăit şi pătimit în zilele împăratului Diocleţian (304), Sfântul Fotie fiind nepotul Sfântului Anichit. “Şi făcând Diocleţian în Nicomidia cuvinte împotriva creştinilor, fiind de faţă tot sfatul, şi punând la mijloc mulţime de unelte de chinuri, se laudă că va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, şi că va izgoni pe creştini din tot locul, şi hulea foarte împotriva slavei Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de faţă şi Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spăimântat de înfricoşările tiranului, ci s-a mărturisit cu îndrăzneala că este creştin, ocărând rătăcirea idolilor, şi zicând că sunt surzi şi nesimţitori cei ce se închină lor şi-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte, a fost bătut cu vine de bou, până când i s-a rupt carnea şi i se vedeau oasele. După aceea, au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spăimântat. Dar leul, apropiindu-se de dânsul, se arătă mai blând de cum ar fi fost o oaie, şi ca şi cum i-ar fi fost milă de sfântul, ştergea ca şi cu un burete cu piciorul său cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frică. Atunci, mucenicul, mulţumind lui Dumnezeu, la sfârşitul rugăciunii sale, s-a făcut cutremur şi de cutremur a căzut idolul lui Iraclie şi s-a făcut ca praful; şi a căzut şi o parte a cetăţii Nicomidiei, omorând pe mulţi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit dar, rămânând nevătămat, nepotul său, Fotie, a alergat la Sfântul, îl îmbrăţişă, tată şi unchi numindu-l. Iar împăratul a poruncit că amândoi să fie chinuiţi în toate chipurile până ce vor muri” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
După multe chinuri, cei doi sfinţi au fost băgaţi într-un cuptor cu foc şi acolo au primit sfârşitul chinurilor şi cununile biruinţei. Se spune că, atunci când au fost scoşi afară din cuptor, erau întregi, nefiindu-le ars nici părul.