Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 11 august pe Cuviosul Părinte Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului. S-a născut în Tesalonic din părinţi binecredinciosi şi de bun neam. Mama lui, Maria, era din această cetate, iar tatăl său, Daniel, se trăgea din Dalmaţia. Părinţii Sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae şi Maria. După moartea tatălui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar Nicolae (Nifon) a fost dat la învăţătura cărţilor sfinte, dovedind multă silinţă, încât, la vârsta de 12 ani ştia toată rânduiala slujbelor bisericeşti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărţi şi dorea să-şi adâncească cunoştinţele. “Pentru aceasta, curând, fără ştirea dascălului şi a maicii sale, a urmat pe un monah învăţat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care, nu după multă vreme, l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon. După moartea pustnicului Antonie, călugărul Nifon, plin fiind de râvna învăţăturii şi auzind că în cetatea Iarda este un dascăl foarte învăţat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, după luarea Constantinopolului de către turci la 1453, dascălul Zaharia a fost hirotonit episcop, călugărul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, aşezându-se la început în Mănăstirea Pantelimon. Însă, după o vreme, s-a mutat în peştera Krughi, unde a pustnicit, desâvarşindu-se în învăţăturile sfinte”, aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.
De acolo a fost chemat de întâistătătorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascăl. După mulţi ani, s-a mutat la Mănăstirea Dionisiu “unde a îmbrăcat îngerescul chip al schimniciei şi a fost hirotesit, după canoane, citeţ şi ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovniceşti, cu privegherile, cu rugăciunea şi cu dragostea faţă de toţi, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevăr luminător nu numai al Mănăstirii Dionisiu ci şi al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea înţelepciunii lui ajunsese vestită şi în cetatea Tesalonicului. De aceea, după moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor şi al clericilor aleseră ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toată împotrivirea lui a trebuit să primească. Aici, Sfântul Nifon a propovăduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii şi îndemna pe cei bogaţi să ajute pe cei neputincioşi şi pe cei bolnavi, de care Sfântul purta deosebită grijă, chiar dacă erau de altă lege. Vestea despre puterea cuvântului şi despre faptele Sfântului Nifon s-a răspândit atât de repe-de şi de departe, încât când, după doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost făcut patriarh al Constantinopolului şi a toată lumea. Însă nu după multă vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împărătească din Patriarhie la Mănăstirea Sozopoli. Dar după doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă, după scurtă vreme, la uneltirile unora, împăratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea păzit de ostaşi”, mai spune Sinaxarul.
Sfântul Nifon a avut de suferit din pricina unui boier moldovean care săvârşea fărădelegi şi l-a afurisit pe acesta. “Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi cum au să moară de moartea cea rea şi domnitorul Radu cel Mare şi boierul moldovean, sfârşindu-se în fărădelegea lor. După aceea, aşezând veşmintele arhiereşti pe sfânta masa, a ieşit din biserică. Auzind acestea, domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot oraşul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu şi nici să-i dea cinste şi căutare; căci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară mică, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe, din familia Basarabeştilor, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget şi temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul şi-a cerut iertare prin făgăduinţi de multe daruri. Sfântul însă, cunoscând vicleşugul domnitorului, nu i-a dat iertare şi a plecat de la el repetând aceeaşi proorocie ce rostise în biserică. Plecând din Ţara Românească, Sfântul Nifon s-a dus împreună cu doi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, şi, de acolo, în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Vatoped, unde a fost primit cu multă evlavie. Iar din Mănăstirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mănăstirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultări, nefiind cunoscut de fraţii din mănăstire decât târziu, prin arătare îngerească. Şi făcând multe minuni Sfântul Nifon şi-a dat obştescul sfârşit în Mănăstirea Dionisiu, la 11 august 1508.
Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegaţie ca să aducă în Ţara Românească moaştele Sfântului Nifon «că să curăţească greşeala Radului şi a altora, care făcuse rău sfinţiei sale». Dezgropând trupul Sfântului Nifon şi aşezându-l în coşciug de lemn, delegaţia trimisă de Neagoe Basarab, împreună cu câţiva călugări din Mănăstirea Dionisiu şi cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Ţara Românească, unde l-au dus cu alai mare la Mănăstirea Dealului şi l-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul nopţii, în Mănăstirea Dealului s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revărsatul zorilor, Neagoe Vodă, care era părtaş la rugăciune a văzut în aţipeală iertarea lui Radu Vodă.
După ce au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moaştele Sf. Nifon au fost aşezate în sicriu de argint poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe şi cu smalţ şi înapoiate la Mănăstirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Călugării de la Mănăstirea Dionisiu au dăruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul şi o mâna din moaştele Sfântului Nifon, care au fost aşezate în Mănăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
