În prima zi a lunii iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Mucenici şi doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, care s-au săvârşit la Roma. Sinaxarul ne spune că aceşti sfinţi au trăit în marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin, şi erau fraţi, iar cu meşteşugul doctori, vindecau nu numai oameni, ci şi dobitoace. “Ei cereau ca plată de la cei ce se lecuiau doar credinţă şi mărturisirea în Hristos, şi nimic altceva. Fiind ei pârâţi la împăratul, că fac vindecările cu meşteşug fermecătoresc, şi nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă şi pe împăratul Carin l-au mântuit din păgânătate, fiind tămăduit de dânşii. Căci acesta, spăimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfăcut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Şi pentru aceasta cei ce se aflaseră acolo au crezut în Hristos, pe Care şi împăratul cu toţi ai casei lui L-a mărturisit. Atunci împăratul a liberat pe sfinţi, trimiţându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învăţat meşteşugul doctoriei, pizmuindu-i şi luându-i, s-a suit cu dânşii într-un munte făcându-se a merge că să culeagă ierburi de leacuri. Şi acolo sculându-se i-a ucis cu pietre” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Tot la 1 iulie se face pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Rădăuţilor, despre care, tot din Sinaxar aflăm că s-a născut din părinţi drept-măritori creştini în oraşul Rădăuţi la începutul sec. al XIV-lea. “Încă din pruncie, dus de părinţi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreagă slujba după care zăbovea, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de cuvioşii părinţi călugări, ostenitori şi slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală. Părinţii din obştea catedralei văzându-l cu atâta dragoste pentru casă lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arată râvnă şi smerenie.Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovniceşti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la stareţul obştei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit şi dorinţei acelei obşti. Aici, în această cuvioasă obşte vine să se nevoiască şi cuviosul Daniil Sihastrul sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie. Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu după multă vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi înfricoşătoarea răspundere a arhieriei” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul). Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipă nevointele sihăstreşti, în chilia sălaşului său episcopal de unde s-a retras spre sfârşitul vieţii. “Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale poveţe părinteşti, a rânduit că egumen al acestei sfinte mănăstiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
