“Hristos este Dumnezeu nemărginit. El nu S-a răstignit numai pentru credincioşi, ci pentru tot omul, de la Adam şi până la cel de pe urmă ce va a se naşte din femeie. A urma lui Hristos, înseamnă a patimi pentru a vindeca şi a mântui întreaga omenire. Nu poate fi altfel.
A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos, ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.
«Iubeşte pre aproapele tău ca pe tine însuţi». Mi s-a dat să înţeleg această poruncă în chipul unui arbore, cosmic, uriaş, a cărui rădăcină este Adam. Eu nu sunt decât o mică frunză pe un ram al acestui arbore. Însă arborele nu-mi este străin: este temeiul meu. Îi aparţin. A te ruga pentru lumea întreagă este a te ruga pentru acest arbore în întregul său, cu toate miliardele sale de frunze.
A urma lui Hristos este a te deschide cugetului lui Hristos Însuşi, ce poartă în Sine omenirea întreagă, întreg arborele, fără a lăsa deoparte o singură frunză. Dacă dobândim această conştiinţa ne vom ruga pentru toţi ca pentru noi înşine. De vom ajunge să fim asemenea chipului lui Hristos, purtători ai întregii omeniri şi ai lui Dumnezeu, «eul» nostru va fi chipul Absolutului. În dimensiuni microscopice poate, însă cu adevărat chipul Absolutului. Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice”. (Arhimandritul Sofronie Saharov, “Din viaţă şi din duh”)
Arhimandritul Sofronie Saharov, despre puterea rugăciunii
