Preotul a făcut acest salt formidabil de la bordul unui avion mic deasupra aerodormului Cahors-Lalbenque, cu scopul de a aduna 50.000 de euro necesari pentru refacerea abaţiei Macilhac-sur-Cele, o bijuterie a arhitecturii, amestec de stiluri carolingian, roman şi gotic, care, în parte, a devenit o ruină. « Marcilhac cu cei 200 de locuitori nu poate suporta costurile lucrărilor de restaurare », a spus preotul, evocând bugetul global de aproape două milioane de euro.
Curaj şi solidaritate
La 4.000 de metri, preotul, care a exersat paraşutismul în perioada serviciului militar, s-a lansat într-o experienţă total nouă pentru el : căderea liberă înainte de deschiderea paraşutei la 1.500 metri de sol. Abatele a lăsat sutana obişnuită pentru un costum special şi bascheţi. « Dar nu am reuşit să găsesc mânerul paraşutei », a recunoscut părintele. Unul dintre cel două monitoare ale unui paraclub specializat, l-au ajutat să-şi realizeze dorinţa. « Din fericire, ei sunt aici », a exclamat bucuros abatele.
Curajosul abate a promis că va face acest gest dacă va aduna cel puţin jumătate din cei 50.000 de euro necesari pentru instalarea la Marcilhac-sur-Cele a unei superbe orgi cu 808 tuburi datând din 1886, oferită de o parohie engleză din Yorkshire.
26.000 de euro fost adunaţi deja printr-un site cu participarea credincioşilor. Orga va pune în valoare excelenta acustică a abaţiei şi va atrage vizitatori la străvechea abaţie « magnifică, dar foarte degradată », spune părintele curajos, Guillaume Soury-Lavergne, în vârstă de 36 de ani.