Pe 20 martie este echinocţiul de primăvară iar semnificaţiile sale astronomice, mitologice, ezoterice se răsfrâng și asupra sărbătorii numită Ziua Şarpelui.
Ziua egală cu noaptea a simbolizat echilibrul, cele două jumătăți ale anului și ale lumii, o stare de spirit unică și specială.
Este un timp al curățeniei rituale, al luminii, al focurilor aprinse, un timp ce reactualizează în fiecare an adevărate scenarii mitice, cu suprapuneri și influențe atât din zona zoroastrismului, cât și a divinităților din panteonul greco-roman.
CREDINȚE ȘI INTERDICȚII
În preajma echinocțiului de primăvară (la fel ca și în cazul celui de toamnă), calendarul popular consemnează Ziua Șarpelui, cel care împarte anul în două anotimpuri, odată cu ritmul hibernării sale.
Cele două Zile ale Șarpelui stau sub semnul unei străvechi zeități preistorice, considerată simbol al renaşterii ciclice a naturii.
În Ziua Șarpelui, ţăranii nu aveau voie să-l omoare și nici să-i spună pe nume. În schimb, îl descântau și respectau nenumărate interdicții: nu atingeau obiecte ale căror forme aminteau de cea a șarpelui, nu tăiau lemne, nu torceau, nu țeseau, nu foloseau foarfecele sau acul.
ȘARPE ANTROPOFAG SAU STRĂMOȘ MITIC
În satele noastre, șarpele pendulează între ipostaza de antropofag, prezent în blestemele de mamă, colindele și baladele fantastice („…dar nu-i para focului,/ că-s ochiuții șarpelui./ Șade-n drum încolăcit/ și mănâncă un voinic…”) și cea de animal-totem sau strămoș mitic („Șerpe este la toată casa; unde este șerpe, e noroc la casă, merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se apropie. Dar să ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul din gospodari. Acela se cheamă Șerpe de Casă”).
Autor Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts
