Răzvan Mazilu, unul dintre cei mai preţuiţi dansatori şi coregrafi români, îşi sărbătoreşte, la 21 iunie, ziua de naştere. La ceas aniversar îi spunem “La mulţi ani!”.
De când se ştie, a fost fascinat de mirajul dansului, astfel că visul lui Răzvan Mazilu avea încă din copilărie structură precisă, în directă legătură cu artele spectacolului. “În copilărie am visat - la ce altceva ? - la dans. Dans, dans, dans... Desigur, atunci, dansul avea o culoare roz. Totul era sub forma unui joc şi eu credeam că voi fi toată viaţa un răsfăţat. Nu a fost chiar aşa, drumul, cariera mea au fost presărate, firesc, cu umbre, cu obstacole, cu îndoieli, dar cred că important e că am mers mai departe, cu credinţă, cu bucurie, cu pasiune”, exprimă Răzvan Mazilu şi completează: “Ţin minte că, de fiecare dată când ne întâlneam cu diverse ocazii (mult prea puţine!) maestrul Johnny Răducanu îmi spunea: «Să nu te opreşti niciodată din dans!». Şi, iată, nu m-am oprit. Fie că arta mea a luat forma dansului sau a teatrului, a musicalului sau a baletului modern, am mers mai departe şi am avut satisfacţii nebănuite, minunate, pentru care sunt atât de recunoscător!”
Anul 2015 a început promiţător pentru Răzvan Mazilu. “Profesional, am avut o experienţă extraordinară la Teatrul de Comedie, unde am montat piesa “ÎN PLINĂ GLORIE!”, o poveste adevărată, o comedie rostită, cântată şi dansată, despre viaţa celei mai proaste soliste de operă din lume. Vă invit la toamnă, când se redeschide stagiunea, să o savuraţi, să râdeţi şi să va gândiţi, preţ de două ore, cât ţine spectacolul, la propria voastră... fericire.
Recent, de câteva zile, m-am întors de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, unde am fost invitat cu muscalul «West Side Story», montat de mine anul trecut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Un spectacol unic, cu o miză uriaşă, care a arătat publicului român că se poate face musical şi în România, musical de cea mai bună calitate, că există o generaţie de tineri artişti totali care pot cânta, dansa şi juca deopotrivă, cu aceeaşi poftă şi pasiune. «West Side Story» a fost un proiect care mi-a umplut bateriile cu energie şi tinereţe, care mi-a dat o speranţă. O mare bucurie.
Dar anul nu s-a terminat, din fericire, chiar dacă timpul, vorba Romicăi Puceanu în cântecul ei, trece ca nebunul... Pentru stagiunea următoare ne pregătim de pe acum. Cu vacanţa binemeritată, desigur, dar lucrurile profesioniste, lucrurile bine făcute se gândesc din timp. Vă doresc să aveţi o vară frumoasă şi liniştită şi vă aşteptăm cu drag la teatru, în septembrie, cu spectacole noi, cu idei şi aventuri noi, cu vise şi proiecte care vă vor seduce şi vor face să evadaţi din lumea reală”.