Profesor doctor Petre Iacob Calistru, fondatorul şi directorul general al Centrului de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş" îşi sărbătoreşte ziua de naştere la 29 iunie. La ceas aniversar îi spunem “La mulţi ani!”.
În 1995, reputatul medic a creat Fundaţia “Victor Babeş”, al cărui preşedinte este, pentru ca, trei ani mai târziu, la 27 iunie, să pună bazele unuia dintre cele mai importante instituţii medicale din România: Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş". De altfel, primul lucru pe care domnul profesor doctor l-a accentuat în discuţia noastră a fost cel legat de împlinirea a 16 ani de la fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş".
Profesor doctor Petre Iacob Calistru este, înainte de toate, un medic înzestrat de Dumnezeu cu har. Vădeşte bunătate şi căldură sufletească şi ştie că, întotdeauna, pacientul nu este un simplu bolnav care are nevoie de investigaţii medicale, ci este “omul, cu nelinişti, tristeţi, uneori spaime”, căruia i se acordă consultaţiile de care are nevoie, nu oricum, ci “conştienţi că sănatatea nu este totul, dar totul fără sănătate nu înseamnă nimic”.