Medic şi muzician, manager al Spitalului de Nefrologie “Carol Davila”, concert maestru şi, totodată, preşedintele Fundaţiei Medicina şi Muzica, prof. dr. Mircea Penescu îşi sărbătoreşte la 1 iulie ziua de naştere. La mulţi ani!
A absolvit Şcoala de muzică din Piteşti şi Facultatea de medicină generală din Capitală, iar din anul 2002 este directorul Spitalului Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila”. A publicat zeci de lucrări în reviste medicale, precum şi numeroase comunicări la manifestări stiinţifice naţionale şi internaţionale. Din anul 1997 este preşedintele Fundaţiei Medicina şi Muzica, iar în calitate de concert maestru a susţinut zeci de concerte în compania Orchestrei Medicilor.
Crede în destin, la a cărui mână ne aflăm cu toţii, dar şi în miracole, deoarece “viaţa se zămisleşte din miracolul iubirii şi al creaţiei. Ea însăşi este un miracol. Natura şi tot ceea ce vieţuieşte pe planeta noastră: oamenii animalele, păsările, copacii, florile, toate sunt un miracol. Frumuseţile care ne înconjoară, armoniile care ne încântă, sunt la rândul lor miraculoase, dacă ai ochi să le vezi şi urechi să le auzi...”. Decizia de a-şi îndrepta paşii spre medicină n-a venit întâmplător, fiindcă prof. dr. Mirecea Penescu a simţit “vocaţia de a face bine oamenilor. Şi, într-o dimineaţă, m-am trezit cu acest gând, bine înţelenit în cap că trebuie să devin medic. Nebunie? Nu prea pot spune asta, mai mult asumarea unui risc aproape nebunesc, să intri într-o competeţie cu 8-10 concurenţi pe loc şi, în caz de nereuşită, să faci stagiul militar, neştiind dacă vei mai fi apt de noi încercări. Am asumat riscul şi nebunia de a mi se frânge visul. Nu am greşit îmbrăcând pentru o viaţă halatul alb şi astfel cred că mi-am urmat menirea”.