Cea mai “veritabilă” voce rock feminină de la noi, extrem de temperamentală, cu o pasiune pusă în interpretare rar întâlnită, Dida Drăgan entuziasma publicul românesc, prin anii 70-80, şi uimea orice juriu internaţional la festivalurile de profil.
„Lebăda neagră”, cum mai era numită (datorită vestimentației închise la culoare), sau „vocea de flacără” (datorită stilului de interpretare și timbrului special), punea atâta pasiune, dăruire, suflet, încât chiar aveai senzația că arde ca o flacără pe scenă. Nimeni nu putea rămâne impasibil, cum nimeni nu putea să nu vibreze, atunci când Dida își dădea drumul la voce.
S-a născut la 14 septembrie 1946, în localitatea Jugureni, județul Dâmbovița, și-a vrut să cânte de când se știe, chiar dacă provenea dintr-o familie cu principii severe, care nu vedea muzica drept o meserie în sine.
Până la urmă părinții au fost de acord și adolescenta Dida absolvă Școala Populară de Artă, la clasa reputatei profesoare Florica Orăscu, fiind colegă cu Aura Urziceanu, Angela Similea, Mirabela Dauer și Olimpia Panciu.
Cum ce cânta nu prea semăna a muzică ușoară, doamna Orăscu se ocupă în mod special de ea, cu atât mai mult cu cât tânăra era ușor introvertită și „sălbatică”.
În țară, își face debutul la Concursul de interpretare București 71, obținând premiul I, cu piesa „Vechiul pian”, de Vasile V Vasilache. Însă adevăratul debut, după cum mărturisește, l-a făcut în Germania! Venise în țară un mare compozitor, Manfred Nichthke, care ascultă o casetă cu ea.
Este surprins, impresionat, dar destul de reținut, deoarece nu era încrezător că stilul ei se caută. Totuși îi trimite din Germania o piesă semnată Ghert Welkhich (o polcă!), pe care Petre Magdin o transformă în blues.
După trei ani de așteptări urca pe marea scenă de la Halle, alături de cele mai mari vedete din Est: Alla Pugaciova, Joseph Laufer, Frank Schobel, Karel Gott. Cântă piesa „Să nu-mi spui c-a trecut” (cu care a câștigat numeroase concursuri și-a strâns 20 de medalii de aur) și-i cucerește definitiv pe nemți.
După o vreme ajunge să facă naveta România-Germania, cântând la cel mai mare teatru „Friedrichstate Palace” alături de Veronica Fischer și teribila Nina Hagen.
În țară, în anul 1973, obține locul I la secțiunea Interpretare a Festivalului de la Mamaia. Un an mai târziu, la Dresda, obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.
Efectuează turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia, unde, la Tokyo, este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.
În 1993, a participat la preselecția Eurovizion alături de trupa Compact, cu piesa „Nu pleca”, compusă de Adrian Ordean.
Într-o vreme, Dida Drăgan a locuit în Elveția, unde a cântat și a colaborat la emisiuni tv, însă a revinit mereu în țară atunci când a fost invitată să cânte sau să înregistreze noi piese.
Astăzi, înflăcărata artistă, temperamentala interpretă, împlinește 77 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multe bucurii, sănătate, ani frumoși și să-i mulțumim pentru momentele de încântare cu care ne-a binecuvântat atâția ani de zile. La mulți ani, Dida Drăgan!
