Prin anii 1969, odată cu apariția volumului „Prins”, Petru Popescu a fascinat de-a dreptul publicul tânăr român. Mulți vedeau în el, la vremea respectivă, exponentul, liderul chiar, al unei generații cu vădite semne rebele. A urmat la numai un an, în 1970, publicarea volumului ”Dulce ca mierea e glonțul patriei”, un roman incredibil care l-a propulsat în rândul scriitorilor cu un condei ce putea schimba structuri și mentalități colective.
S-a născut pe 1 februarie 1944, într-o familie ale cărei rădăcini genealogice se aflau înfipte preț de câteva generații în asfaltul tare al Bucureștiului. După liceul terminat la „Spiru Haret”, simțind că are talent literar, se îndreaptă spre Facultatea de Litere, pe care o absolvă în 1967. Crescut într-o casă „boierească”, situată pe strada Sfinții Apostoli și nu „după blocurile gri”, dar hoinărind printre ele, le simte mirosul și creșterea muncitorească pe verticală, astfel încât nu-i este greu să scrie și să debuteze, în 1966, cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”.
Gândea și scria sincer în numele unei generații care încerca să iasă din constrângeri propagandistice, care, avidă de nou, încerca „să intre în rândul lumii”: „Noi suntem copiii orașului și dansăm noaptea nebuni/Tunși scurt,făcuți din pantaloni strălucitori/Dincolo de ferestre orașul plouă și fumegă industrial/Și de aceea cântă aici pentru noi Louis Armstrong/Fetele noastre sunt frumoase pentru că le sărutăm/Paharele și țigările noastre dansează Rock-and Roll...)
După publicarea primelor sale romane de succes, Zoe Ceaușescu începe să fie interesată de el. Conștient că relația va fi îndeaproape și permanent supravegheată și că, dacă se va ajunge la mariaj, va trebui să se „disciplineze, pierzându-și identitatea în scris și sinceritatea față de cititori, bate în retragere. În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional, ocazie cu care se hotărăște să nu mai revină în țară. Începe aventura americană și pariul cu sine, dacă va ajunge și aici să fie „un zeu printre zgârâie-nori”.
Și se pare că nu a fost prea departe de această sintagmă deoarece, stabilit în SUA, din 1974, s-a impus ca romancier și autor de scenarii al unor filme la Hollywood. Se căsătorește, după stabilirea în 1978, în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, cu care are doi copii. De atunci, publică zece romane în limba engleză (tot cam atâtea publicase și în limba română), iar din 1992 revine curent în țară.
Parcă dorind să aibă o carieră ciclică, prin 2009, publică în limba română romanul „Supleantul”, cu speranța că va reatrage tinerii. Numai că, sufocați, dar și fascinați de toată oferta media, în general fără apetență pentru citit, tinerii de azi nu mai răspund, ca pe vremuri, provocării beletristice. La finalul unui interviu luat de Marius Tucă, după lansarea cărții, Petru Popescu vorbea despre cărțile sale: „oamenii vreau să le mistuie, să le placă, să vorbească cu alți oameni, să se creeze rumoarea că aceste cărți există și că sunt bune la lectură.”
Dar toți românii care v-au citit, v-au și îndrăgit cărțile, domnule Popescu! În numele lor și-n numele celor ce nu v-au citit încă, pentru că azi este ziua voastră de naștere, vă urăm, de aici, de peste șapte mări, șapte țări și-un ocean, „La mulți ani, oriunde v-ați afla în America!”