„Marea neagră are ochi albaștri”, scria cândva Ionel Teodoreanu, fără să fi întâlnit privirea de azur a Monei Nicolici! Dar să știți, așa e Mona, ca marea legănată, ţinută pe braţe de cerul răsăriturilor şi apusurilor de soare! Frumoasă, iradiantă, calmă şi liniştită ca valul ajuns la ţărm, însă c-o energie și-o putere de muncă demne de toate cauzele bune pe care le-a săvârșit indiferent de locul de muncă pe care viața i l-a scos în cale, cu o tenacitate împinsă la extrem, încăpățânată și hotărâtă cât zece Sisifi la un loc, Mona, pe unde trece, lasă în urma sa o dâră de lumină și-o perpetuă strălucire aidoma „Monei” din „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian.
S-a născut pe 16 decembrie 1968, la Turnu Măgurele, județul Teleorman, sub semnul bun a trei nume: Gala Galaction, Zaharia Stancu și Marin Preda, ridicați tot din țărâna acelor pământuri, scriitori care, cu siguranță, i-au iradiat simțirea atunci când, elevă fiind, stătea cu cărțile pe genunchi, visând poate la anii ce aveau să vină.
După liceu, Mona a absolvit Facultatea de Instalații în cadrul Universității de Construcții București, în 1993, după care a urmat un masterat în Relații Publice și Comunicare. Timp de 11 ani a fost jurnalist de televiziune, fiind, pe rând, redactor de știri, producător, editor și prezentator.
În acea vreme, coborâtă parcă din constelațiile profesorului Miroiu și descoperită terestru de milioane de telespectatori, Mona a fost „steaua cu nume” a Antenei 1. Frumoasă „ca luna”, cum a numit-o un negustor egiptean, prin anul 2000, care a vrut s-o cumpere pe 1000 de cămile, gureșă ca o rândunică așezată la soare pe streașina sfadei, ea intra seară de seară în casele oamenilor, cu voioșia cu care zâmbetul altor sori înseninau în alte lumi două stele gemene: Alcor și Mona.
„De când mă știu, mi-am dorit să fac lucrurile altfel decât toți ceilalți. Am vrut să-mi aleg o meserie care să nu fie ca oricare. Am ales să rup barierele, să-mi depășesc limitele, să nu accept limitele impuse fără argumentare. Când mi-am început cariera în televiziune, m-am întrebat, în fiecare zi, cu ce schimbă prezența mea pe ecran viața oamenilor care mă privesc”, spunea Mona.
Într-o vreme a avut imboldul de-a intra în politică, să-și ajute semenii, și-a candidat la Primăria Sectorului 1, în anul 2004. Dar pe atunci, politica era încă apanajul bărbaților, al sforilor trase și-al manipulării opiniei publice, cum că o femeie n-ar putea conduce destinele unei părți a cetății. Dar nu s-a lăsat, tot a vrut să fie de ajutor oamenilor, cu sau fără ecuația politicului, mai ales că dictonul ei de viață este: „fii bun din deșteptăciune, dacă nu din suflet!”.
Așa că, a părăsit televiziunea și-a intrat în marea familie Petrom, tot pentru a-și ajuta semenii. Ce face Mona acolo? Este managerul Departamentului Sustenabilitate al OMV Petrom, unde coordonează programe precum „Țara lui Andrei” și unde românii cu idei în domeniul dezvoltării comunitare, educației pentru angajabilitate, eco-eficienței și eco-inovației, pot să își înscrie proiectele în competiția „Țara lui Andrei”.
Pe de altă parte, pentru a duce la bun sfârșit astfel de acțiuni puse în slujba oamenilor, Mona are nevoie de înțelegerea, aprecierea și dragostea celor din jur, pentru a se putea încărca, astfel încât, la rându-i, să poată iradia dragoste. Are nevoie de tot ce-i este aproape, de la familie până la colegii de serviciu și la oamenii care au îndrăgit-o necondiționat, văzând-o numai la televizor. Căci Mona, cu ochii ei albaștri ca văzduhurile înalte ale cerului senin de vară, cu zâmbetul ei cald și luminos, radiază atâta optimism, jovialitate și căldură sufletească, încât nu se poate să n-o îndrăgești.îndată ce-o vezi.
Astăzi, minunata Mona împlinește 49 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot binele din lume, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi și să-i mulțumim pentru toate aparițiile ei senine pe micul ecran și pentru faptul că ajută atâția semeni de-ai noștri. La mulți ani, Mona Nicolici!