Dăruirea în joc, viziunea în teren, spiritul de echipă, știința jocului, impozanța, fermitatea, statura sa de căpitan ascultat și stimat de coechipieri au făcut din el idolul unei generații. Sute sau mii de copii, când băteau mingea pe maidan sau în curtea școlii, și-au dorit să fie Mirel Rădoi. Iar părinții lor, la rându-le, de câte ori n-au oftat, n-au înjurat ori nu s-au extaziat atunci când echipa condusă de Mirel Rădoi pierdea sau câștiga meciuri importante? De câte ori n-a spus „Bravo, Mirel!” toată suflarea microbiștilor din țara asta?
S-a născut la 22 martie 1981, la Drobeta-Turnu Severin și-a început să joace fotbal încă de la vârsta de 8 ani, mai întâi pe post de portar, apoi ca fundaș. Prima sa echipă a fost cea din orașul natal, însă, la un meci oficial destinat juniorilor republicani, a fost recrutat de antrenorul echipei Extensiv Craiova, Sorin Cârțu, și transferat în lotul său, Cârțu plătindu-i transferul (6.000 de dolari) din buzunarul propriu. A stat la Extensiv 6 luni, a refuzat o ofertă a celor de la Dinamo București (visul lui era să ajungă la U. Craiova), dar Steaua a dat mai mult (100.000 de dolari) și l-a luat.
A debutat la Steaua în anul 2000 și, în scurtă vreme, are deja pe mână banderola de căpitan. Câștigă cu Steaua în 2001 primul său titlu, apoi câștigă Supercupa României. În sezonul 2004-2005 a câștigat cu echipa al doilea titlu de campion, în anul următor Steaua câștigând al 23-lea titlu de campioană a României și, implicit, al treilea titlu pentru Rădoi. La echipa națională, Hagi a fost cel care l-a înaintat pe postul de mijlocaș
În ianuarie 2009 s-a transferat la echipa Al Hilal din Arabia Saudită, unde antrenor era Cosmin Olăroiu, iar în vara lui 2010 este și aici desemnat căpitan al echipei, devenind astfel primul căpitan străin din istoria campionatului saudit. În 2011 semnează un contract pe 2 ani cu formația Al Ain, din Emiratele Arabe Unite, oferindu-i-se un salariu de 2,5 milioane de euro pe an. Revine apoi ca antrenor la Steaua București, dar cum nu are atestatul luat, este interzis de UEFA. După un lanț de eșecuri cu echipa, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, își dă demisia și se întoarce la arabi. Asta nu înseamnă însă că Mirel Rădoi și-a spus ultimul cuvânt în fotbal.
Astăzi este ziua în care împlinește 35 de ani. Să-i urăm toate cele bune, sănătate, bucurii, zile cât mai frumoase. La mulți ani, Mirel!