A fost cel care ne-a luminat şi bucurat copilăria ori adolescenţa cu gimbuşlucurile sale de elev haios şi năzdrăvan din seria filmelor “Liceenii”, cel care te făcea (şi te face încă) să cauţi amintiri şi să ai nostalgii din timpul când purtai uniformă şi “matricolă” cusută la braţ, cel care aducea (şi aduce) o undă de duioşie peste trecuta vreme a tinereţii noastre.
A îmbrăcat atât de bine rolul şcolarului “cu probleme la română”, care la mate “da de greu”, care bătea toba în loc să înveţe (departe de aerul studios, cuminte şi serios al “tocilarilor” clasei), încât, prin talentul său, a pus de multe ori în umbră şi a ajuns să fie mai îndrăgit ca însuşi personajul principal, pe care era centrată acţiunea filmului.
Însă talentul, moștenire genetică provenită de la celebrul său tată, actorul George Constantin, și aplecarea spre muzică, fapt de care „vinovată” se face mama, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu (sora actriței Tamara Buciuceanu), nu au rămas la nivelul naiv-visător al perioadei juvenile, ci au sporit an cu an și rol cu rol, făcându-l pe Mihai Constantin să devină un actor în toată puterea cuvântului, fiindu-i din ce în ce mai des comparat harul și seriozitatea cu aura de legendă a grandiosului său tată.
S-a născut la 30 septembrie 1964, în București, într-un cămin binecuvântat de întâlnirea benefică a două arte: teatrul și muzica, așa că, micuțul Mihai acolo a primit „botezul” culturii. Copil fiind mergea mai puțin la teatru și mai mult la operă, la toate spectacolele mamă-sii. Școala primară și gimnaziul le face la Școala 28, de lângă Parcul Circului, iar mai apoi, când familia se mută într-o casă de lângă Grădina Icoanei, se transferă la o școală pe Tunari. N-a fost un elev premiant, a fost pionier (comandant de grupă), însă s-a bătut cu un coleg de clasă și i-au luat tresele.
Vacanțele și le petrece cu părinții, o lună la mare, la Neptun, și o lună la munte, la Cumpătu, unde exista o casă de creație a artiștilor și unde se întâlnea cu alți copii de actori, muzicieni, compozitori, regizori, etc. În liceu n-a dat niciodată semne că ar avea chemare pentru actorie, n-a fost bufonul clasei (era chiar timid, rușinos) și nici nu se gândea să devină actor, mai ales că tatăl nu agreea deloc ideea. Așa că s-a opintit, o vreme, să învețe pentru ASE.
Simte, totuși, că nu este „compatibil” cu economia politică și matematica și se gândește cum să scape de chin. Alege varianta de a da și la ASE și la Teatru, mai ales că probele eliminatorii de la teatru aveau loc mai devreme decât celelalte admiteri, tocmai ca cei picați să se poată reorienta. Îi spune lui tată-su de noua „orientare”, acesta consimte și-l pune să învețe o poezie. Se pierde, de emoție, când o recită în fața părintelui și-și „fură” o carte peste urechi. Aceasta i-a fost marea învățătură de minte și de câte ori a urcat pe scenă și s-a gândit la acest episod, i-au dispărut emoțiile.
Pentru facultate pregătește o poezie (scurtă!) din Sorescu, un fragment din poezia „Cetatea Neamțului” a lui Coșbuc și un monolog (Spiridon) din „O noapte furtunoasă” și intră din prima. După absolvire (în 1989) a jucat pe scena Teatrului Municipal din Ploiești, iar din 1990 joacă pe scena Teatrului Bulandra, pe marele ecran interpretând roluri în peste 20 de filme.
Mâine, „liceanul Ionică” de atunci, deja consacratul actor și regizor Mihai Constantin de acum, împlineşte 57 de ani, ani care încă mai păstrează ceva din parfumul adolescenței, parfum regăsit în adolescenţa fără multe griji (și matematici!) a copiilor săi. Să-i urăm să aibă parte de tot binele din lume, multe bucurii alături de cei dragi, sănătate și o carieră solidă în meseria aleasă. La mulți ani, „Ionică”! La mulți ani, Mihai Constantin!
