Astăzi este ziua ta - Marian Râlea (Magicianul)

20 Dec 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Marian Râlea (Magicianul)

Cu suflet de copil (chiar dacă vârsta biologică impunea poate ieşirea din lumea vrăjilor şi a basmelor), a fost “sufletul” celebrei emisiuni pentru cei mici “Abracadabra” şi “Magicianul”, de care erau îndrăgostiţi toţi ţâncii, până la cei aflaţi în pragul adolescenţei.

Dar nu numai aceştia erau fascinaţi de giumbuşlucurile simpaticului actor, ci şi cei mari care regăseau în poveştile lui crâmpeie din copilăria trecută. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, urcă în scenă “Magicianul”: actorul Marian Râlea!

S-a născut la 20 decembrie 1957, în Brașov, la poalele Tâmpei, chiar în centrul orașului, în cetate, însă majoritatea vacanțelor le-a petrecut în Turda, de unde era mama sa și unde își avea o mulțime de mătuși și veri.

S-ar părea că talentul l-a moștenit de la mamă, care i-a dat libertatea de a alege ce vrea să facă în viață, iar impulsul inițial pentru teatru l-a primit de la fratele său mai mare, actor și el (decedat, azi, din păcate!).

Pasiunea pentru teatru o are încă din copilărie, din vremea când se plimba cu familia prin fața Teatrului Dramatic din Brașov și-o întreba pe mamă-sa de ce o mască râde și una plânge sau din timpul când se înghesuia să ia autografe vedetelor venite la „Cerbul de Aur”.

A terminat Liceul de Construcții, pentru că i-a fost frică de istorie, ca să dea la un liceu umanist. Partea bună a fost că, fiind un liceu mai lejer, avea timp de teatru, deoarece încă din timul școlii juca la Teatrul Dramatic.

După liceu, dă admitere la teatru, unde erau 300 pe un loc, în condițiile în care se aflau eligibile numai 7 locuri. După primele două probe eliminatorii, rămâneau 30 și ceva pe un loc. A intrat al patrulea, s-a supărat că n-a fost primul admis, dar s-a revanșat la final când a terminat ca șef de promoție.

Așadar, absolvă Academia de Teatru și Film București, promoția 1982, însă, cum juca din timpul facultății la Teatrul Mic, a fost repartizat acolo. De la Teatrul Mic a fost repartizat un an la Bârlad, apoi la Ploiești, apoi la Comedie, și în final la Bulandra, unde joacă și azi.

Ca „Magician” la „Abracadabra” a ajuns printr-o simplă întâmplare. Era în TVR, prin 90, făcea „Mincinosul” de Carlo Goldoni, și o regizoare de la Teatrul Mic, care se mutase la televiziune, l-a rugat să o ajute la o emisiune pentru copii.

A acceptat și-a făcut un episod pilot, fără să știe că în veci n-o să mai „scape” de personaj și nici că emisiunea va dura un deceniu (cinci ani la TVR și cinci ani la Pro TV).

De-a lungul carierei a jucat în zeci de piese de teatru și în aproape 20 de fime, primind (în 1984) Premiul Special al Juriului pentru „Jurnalul unui nebun”, de Gogol, la Festivalul Actorului Tânăr-Costinești, apoi (în 1988) Premiul pentru cel mai bun actor al anului, iar (în 1990) Premiul pentru cel mai bun actor de comedie.

Astăzi, de data asta, viaţa a făcut pentru „Magician” o mică scamatorie şi iată-l împlinind 62 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii, cât mai multe împliniri, ani frumoși și să-i mulțumim pentru atâtea momente de fericire oferite copiilor, în vremea când făcea vrăji la emisiunea „Abracadabra”. La mulți ani, Marian Râlea!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră