Astăzi este ziua ta - Edit Miklos

31 Mar 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Edit Miklos

Oricum, să te apuci să faci schi în România, pare o utopie. În primul rând nu sunt condiții în țară pentru antrenamente. În al doilea rând, echipamentul și deplasările sunt foarte costisitoare și, în al treilea rând, Federația Română de Schi-Biatlon nu prea are bani (sau nu prea e dispusă) să suțină aceste costuri. Pe acest fond al problemei, nicicând pe deplin rezolvată (nu numai în cazul ei), Edit Miklos are o poveste aparte.

S-a născut la 31 martie 1988, în Miercurea-Ciuc, „polul frigului” la noi, și de aici, poate, apetența lui Edit pentru alunecarea pe zăpadă și pentru vântul rece șuierând la fulgerătoare coborâri. Cel care i-a remarcat pasiunea către schiul alpin și aptitudinea sa pentru probele de viteză a fost antrenorul Ferenc Bonis, cel care s-a zbătut să obțină antrenamentele în lungi cantonamente pe zăpada pârtiilor din străinătate.

În acest timp, Edit a luat mențiuni la Campionatele Mondiale de Juniori la Cupa Europei, a ratat Jocurile Olimpice din 2006 (fiind accidentată), dar a reușit cel mai bun rezultat românesc la Campionatele Mondiale de Senioare în 2009. În primăvara lui 2009, schimbându-se conducerea la FRSB, banii au început să fie din ce în ce mai „subțiri”. Au început tot felul de inexplicabile șicane (i s-a luat mașina care o ducea la antrenamente, i-a fost înlocuit antrenorul, etc.), culminând cu suspendarea ei pentru o lună, cu o jumătate de an înaintea JO de la Vancouver.

Din păcate s-a accidentat la această Olimpiadă, la coborâre, și n-a mai putut continua experiența olimpică, deși mai era calificată la super-combinată și super G. Se întoarce în țară și, în 2011, sătulă de promisiuni, lipsită de sprijin din partea oficialilor români, tânăra din Miercurea-Ciuc alege să concureze pentru Ungaria, luând cetățenia maghiară și primind acordul din partea Federației Internaționale de Schi pentru a putea participa la competițiile oficiale.

Numai că, în momentul în care îți schimbi cetățenia, palmaresul este trecut pe zero. O pornește „muncitorește”, de jos, de la curse FIS, și pierde doi ani până să ajungă la nivelul la care se accidentase schiind pentru România. Dar eforturile îi sunt pe deplin răsplătite. La prima ei participare pentru Ungaria, la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, Edit Miklos termină pe locul 16 la super-combinat și pe locul 7 în pantă, obținând cel mai bun rezultat al țării vecine la cursele olimpice alpine, învingând schioarele din Austria, țara cu cele mai mari succese la schi alpin la JO. Această performanță a făcut-o sportivă de top în Ungaria.

În plină ascensiune, ocupă un binemeritat loc 5 la Cupa Mondială de la Crans-Montana, în 2014, și primul ei loc pe podium – locul trei – la Cupa Mondială, la St. Moritz, Elveția, în ianuarie 2015. Asta este povestea celei mai bune schioare a noastră, care n-a fost apreciată așa cum se cuvine și care face performanță pentru alții. Dar noi tot româncă o știm și credem că tot așa se simte și Edit, chiar dacă cetățenia-i este alta.

Astăzi, talentata sportivă împlinește 28 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii, împliniri și să mai urce încă două trepte pe podium în viitorul apropiat. La mulți ani, Edit Miklos!

Produse evoMAG.ro

Alte stiri din Calendar

Ultima oră