Una dintre cele mai frumoase femei de la noi (a participat la concursul Miss România 1994 la numai 19 ani!), stilată, cochetă, elegantă, volubilă, zâmbitoare, Andreea Marin a intrat demult în graţiile şi-n sufletele românilor, încă din vremea când, la TVR1, era moderatoarea emisiunii “Surprize, surprize”.
De atunci, nu e nimeni în ţara asta, de la cei mici până la tomnaticii pensionari, care să nu o cunoască sau să nu fi auzit măcar de ea, cu atât mai mult cu cât ei, oamenii, au numit-o cu mare drag “Zâna” sau “Zâna surprizelor”.
S-a născut la 22 decembrie 1974, în Roman, într-o familie de intelectuali, cu tatăl inginer constructor, Dan Marin, cel care a contribuit decisiv la modernizarea orașului natal al Andreei. Dacă cei mai mulți dintre noi o cunosc pe Andreea „cea de la televizor”, puțini știu ceva despre copilăria Zânei. Dar, ne-a povestit cândva tatăl său, Dan Marin.
„De mică am avut grijă s-o trimitem pe mai multe direcții. I-am cumpărat pian, pentru a-i face o educație, a participat la concursuri de dans, a ajuns în finala pe țară cu handbalul, a fost în formația de teatru a liceului. Cânta perfect la pian. Soția, Violeta, a trecut-o prin toate caznele cu Bach. Când era mică, Andreea se juca și cu păpușile, dar în primul rând era un lider.
Dintr-o gașcă de circa 29 de copii, fete și băieți, care se jucau în scara blocului, ea era șefa. Îi coordona, îi punea la joacă și la felurite activități. Soră-sa, Cristina, era mai timidă și-o cam freca Andreea, spre disperarea femeii pe care o aveam în casă pe post de bonă și menajeră. În fiecare zi primeam reclamații de la tanti Nuța că fetele se băteau și se scărmănau până oboseau”, își amintește tatăl.
Spiritul de lider și îndrăzneala au băgat-o și în încurcături pe micuța Andreea. Odată a plecat singură spre bunici și s-a rătăcit. Fără Patrocle, dar cu păpușa favorită în mână, aceasta o pornise voinicește, ca Lizuca lui Sadoveanu, spre casa bunicilor. „Pe vremea aceea construiam blocul unui hotel și făceam o pernă de argilă la minus șase-șapte metri față de sol. La un moment dat secretara mea a primit un telefon de la dulgherii care lucrau acolo, cum că o fetiță cu o păpușă în mână e într-o groapă.
Andreea mea, jucându-se în fața blocului, a luat-o cătinel-cătinel la pas până a ajuns în acea groapă. I-a fost, domnule, dor să mănânce de la bunica ei un ou în coajă, un ou moale! Băieții de pe șantier nu știau că e chiar fiică-mea. A luat-o de mână un dulgher și copila l-a îndrumat spre bunici.
Vă dați seama ce surpriză-surpriză a avut omul când a aflat că e fata șefului! A fost simpatică treaba, dar bine-nțeles că Andreea și-a luat papara de la mămica ei. Dar ce, credeți că s-a potolit? Peste trei-patru zile a plecat iar. Au prins-o în curtea unei biserici. De data asta a adus-o mamă-sii femeia din casă. Și iar a luat-o pe coajă Andreea!”
Tot tatăl povestea cum a dus-o destinul spre TV Iași și mai apoi spre Televiziunea Națională. „Înainte de 90, eu o dirijam spre științele exacte. Aș fi vrut să fie ingineră, fiindcă era cu matematica. După 90 au apărut alte oportunități și tinerii au deschis ochii, cum se spune. A participat la primul ei concurs de miss ținut în Roman, a trecut peste zece probe și a câștigat. Ei, chestia asta a fost pentru ea o mare piatră de încercare, plus că și-a descoperit pasiunea.
A ajuns la concursul de prezentator la TV Iași, a trecut și-a avut și o emisiune „Țara lui Piticot”. Mai târziu, când a plecat la TVR, la București, Cristian Țopescu este cel care a reținut-o la știri. După aceea a intrat în divertisment, când a venit Lazarov și-a chemat-o pentru „Surprize-surprize”. Mai departe, cum a devenit persoană publică, toată lumea cunoaște cariera și traiectoria în viață a Andreei Marin.
Astăzi, fosta Miss România împlinește 47 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot binele din lume, nenumărate bucurii, clipe fericite lângă cei dragi, sănătate multă și să-i mulțumim pentru fiecare emisiune și apariție a sa care ne-a înseninat de fiecare dată sufletele. La mulți ani, Andreea Marin!