Oamenii de știință au avertizat că orașul Bangkok se scufundă câte zece milimetri pe an ca urmare a eroziunii solului, a construirii fără control și a creșterii nivelului apei mării, a informat vineri presa locală, relatează EFE.
Sujarit Khoonthanakulwong, șef al departamentului de inginerie al Universității Chulalongkorn, a avertizat că, peste 30 sau 50 de ani, capitala Thailandei ar putea fi acoperită de apă dacă nu se aplică măsuri stricte de frânare a eroziunii.
Autoritățile din Bangkok au precizat că măsurile pentru frânarea scufundării orașului includ limitarea construcțiilor în zonele care pot fi ușor inundate și construirea de canale de drenaj în jurul râului Chao Phraya.