Aflată în ceasul înalt al unei toamne blânde, cu miros de gutui coapte, Constanţa are ceva din lenea graţioasă a cadânelor din seraiuri, după servirea dulce a şerbetului cu fistic. Şi îşi păstrează starea de graţie până la vremea când, de pe minareturi, muezinii anunţă tânguit apusul soarelui.
Allah...! El Allah....El rasul Allah...! (Allah e Dumnezeul nostru, el e singurul Dumnezeu...!). Cuvintele înalt tărăgănate par a cădea peste acoperişurile, străzile şi falezele Constanţei. Cantilene de vaiet dulce, uşor nazale, răsună pierdut cu toate penumbrele sunetului, muzică a gândului mai mult decât a glasului. Sunet abia desprins din marile tăceri, ca pârtia de lumină a lui Venus pe mare! Cu palmele făcute portal vocii, cel din urmă muezin cântă ultimele silabe ale cântecului prelins prin întristarea veacurilor. Coborând din cer şi din trecut, spre marea topită-n unde, sunetele vin cu înserarea tot atât de triste, ca vaietul lor de veacuri duse şi de stele stinse...
Aşa descoperi oraşul moscheelor: pe înserat! Şi aşa descoperi oraşul în sine, mai ales dacă faci efortul de-a urca până dincolo de uriaşa cupolă a Moscheei Mari. Edificiu donat de regele Carol I comunităţii musulmane de aici, aceasta a fost prima clădire din ţară la care s-a folosit betonul armat. Astfel, urcând cele 140 de trepte (cam zece etaje!) ale minaretului, veţi fi răsplătiţi cu panorama părţii vechi a oraşului şi a plajei. Tot grandioasă este şi geamia Hunchiar, aflată pe artera principală a Constanţei, bulevardul Tomis, care a fost construită în 1868, în stil maur, având un minaret de 24 de metri înălţime şi interiorul decorat cu ornamente orientale.
Oricum, cine vrea să simtă aroma parfumată a veacurilor duse, trebuie să viziteze zona veche a oraşului. Aici se ajunge destul de simplu, luând de la gară orice troleibuz, preţ de trei staţii, până la Parcul Arheologic de pe bulevardul Ferdinand. Margine de cetate pe vremea romanilor, în continuarea zidurilor sale se află ruinele unui turn roman: Turnul Măcelarilor. În piaţa care-i poartă numele, statuia lui Ovidiu, opera sculptorului Ettore Ferrari, acelaşi care a sculptat şi statuia lui Lincoln din Washington, există aici deoarece italienii din Sulmona – oraşul lui de baştină – s-au gândit să facă două statui identice, una pentru ei, cealaltă dăruind-o Constanţei, cu mai bine de un secol în urmă.
Tot aici merită să fie vizitate Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie şi Edificiul Roman cu Mozaic. Din păcate, acesta din urmă a fost descompletat de englezi şi francezi la întoarcerea din războiul Crimeii. Tot în apropiere se află faleza cu Acvariul, Cazinoul şi câteva statui, cea mai renumită fiind a lui Eminescu, făcută de Oscar Hann. Cândva, faleza era plină de veveriţe, iar de Ziua Marinei (15 august) constănţenii îşi aduceau mese şi scaune de acasă şi stăteau să vadă spectacolul. Toată faleza devenea o terasă! Astăzi, tradiţia nu mai există. Cu toate astea falezele rămân zona incontestabilă de promenadă, unde plimbările răcorite de briză şi muzical însoţite de valurile ce se sparg la ţărm înseamnă aceeaşi dulce desfătare a după-amiezelor de toamnă.
Iar când se lasă seara, cu palmele făcând portal sunetelor, cel din urmă muezin îngână ultimele silabe ale cântecului prelins prin întristarea veacurilor.
