Orice s-ar spune, orașele din Transilvania, pe lângă înălțarea pe verticală, ce dă o altă perspectivă ochiului, au ceva cald, tainic și medieval, ca foșnetul rochiilor de bal ale bunicilor păstrate cu grijă în dulapuri vechi, ce dau, la rându-le, o altă coordonată sufletului. Căci nu le poți iubi numai pentru măiestria celor ce le-au ridicat așezând cărămidă peste cărămidă, ci mai ales pentru sufletul zidit între ele. De multe ori spui despre orașele frumoase: acolo aș vrea să trăiesc, acolo aș vrea să mor. Poeții spun: pe-acelea le voi cânta, dăruindu-vi-le prin versuri. Și câți poeți n-au cântat orașele Transilvaniei, dăruindu-ni-le prin liră...?!
Ca și oamenii, orașele au date fixe de naștere, dar și etape premergătoare actului scris al consemnării lor. Și asta pentru că orașele nu sunt doar simple înălțări de ziduri, ci, în primul rând, mari aglomerări de suflete omenești. Astfel, terasele fertile ale râului Mureș, pe care azi se întinde municipiul reședință de județ - orașul Târgu Mureș - păstreazî vechi urme de civilizație umană, atestate prin descoperiri ceramice, caracteristice primei epoci a fierului, fragmente ceramice din epoca romană și prefeudală.
Localitatea, definită ca unitate administrativă, apare însă, în memoria scrisă a posterității, mult mai târziu. Așadar, Târgu Mureș este atestat documentar în anul 1332 (după alte surse în anul 1300) sub numele de Novum Forum Siculorum (Noul Târg al Secuilor), spre a-l deosebi de târgul vechi românesc existent în zonă. De atunci, timpul și-a urmat firul, fiind martor la drepturile și privilegiile regale și voievodale acordate în repetate rânduri orașului de către regele Matei Corvinul sau a asistat mândru la momentul solemn, când Mihai Viteazul îl intitula drept „oppidi nostri Zekelywasarhely” (Târgul nostru Zekelywasarhely).
Și tot de atunci anii s-au scurs pe mai departe cu bune și cu rele. Astăzi, orașul Târgu Mureș nu este cu nimic mai prejos decât sora mai mică Sighișoara, în ceea ce privește discretul farmec medieval. Același aer de-nceput de leat, aceleași culori blânde ale clădirilor, aceleași biserici cu turnuri ale cetății! Tot parfumul orașului vechi este adunat în centru. Dacă n-ai privi animația străzii, ci doar fațadele multicolore ale clădirilor, ai avea seazația că te afli într-un târg pierdut în colbul veacului al XVIII-lea.
Aproape toată istoria “zidită” a orașului se întinde de-a lungul unei singure străzi: Piața Trandafirilor, vegheată de ochiul Domnului prin cele două monumente ale credinței ortodoxe ce o străjuiesc, binecuvântând-o, la un capăt și la celălalt: Biserica Buna Vestire și Catedrala Mare. Dacă o iei spre stânga, de la Biserica Buna Vestire, la doi pași afli primăria. Ridicat între 1938-1942, după proiectul arhitectului Eugen Grosu, edificiul primăriei are pregnante caracteristici neobrâncovenești. Prefectura, cu statuia „Lupoaicei” în față, a fost prima clădire din seria celor menite să dea, la cumpăna veacurilor XIX-XX, un aspect nou centrului urban. Realizat în stil secession, îmbogățit cu ornamente de inspirație populară, palatul se remarcă și prin turnul singular înalt de 60 m, acoperit cu majolică colorată.
Tot aproape este Palatul Culturii. Construit tot în stil secession, acoperit tot cu majolică colorată, are, spre deosebire de Prefectură, decorațiuni interioare de mare valoare. Impresionantul hol interior, lung de 45 m, este realizat din marmură de Carrara și delimitat de două oglinzi venețiene. Palatul Culturii găzduiește azi mai multe instituții de cultură: Filarmonica de Stat, Biblioteca Județeană Mureș, Muzeul de Artă, Galeriile de Artă, Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie, etc. (Urmarea o veți citi mâine tot pe www.mariustuca.ro)
