La prima vedere, Piteştiul pare un oraş sever, aspru răsărit din coca întărită a asfaltului prăfuit ori a străzilor pavate, lipsit parcă de poezia şi parfumul romantic al oraşelor unde clădirile vechi şi străzile înguste te întorc într-un timp al trăsurilor cu cochete cuconiţe.
Aşa cum aminteam în reportajul de ieri (publicat pe www.mariustuca.ro), chiar şi centrul oraşului, locul cel mai aglomerat, delimitat de blocuri şi clădiri înalte făcute din beton şi sticlă, unde crezi că-ţi vor bubui urechile de zgomot, freamăt şi claxoane, are propriul său farmec. N-ai bănui că spaţiul ascuns în spatele Prefecturii, înconjurat din toate părţile de clădiri ce lasă loc soarelui să bată doar în timpul amiezii, poate fi atât de liniştit şi fermecător cât zece parcuri! Pavat cu piatră roşie, străbătut prin mijloc de o fâşie galbenă, cum era cărarea ce ducea spre Oz, este locul unde ar fi poposit şi micuţa Dorothy cu prietenii ei, uitând să mai ajungă la poarta castelului înfiorătorului vrăjitor.
De jur împrejur sunt standuri cu flori – deliile fiind cele mai frumoase – îndrăgostiţii dăruindu-le pe înserat iubitelor cu toate jurămintele de dragoste posibile. Fântânile arteziene, având cupe rotitoare, unde apa descrie curcubee sub cerul senin, răcoresc în timpul zilei piaţa. Primăvara, însă, oraşul este asaltat de turişti care vin la tradiţionala manifestare florală anuală „Simfonia lalelelor”, prin care oraşul Piteşti şi-a câştigat numele de “Oraş al lalelelor”.
Tot în centru se află Biserica Domnească, ctitorie a lui Constantin Şerban Vodă şi a soţiei sale Bălaşa (1659). Ridicată din cărămidă, are trei turle: una mare, pe naos, păstrată în forma originală până azi, şi două mici pe pronaos. Clopotniţa se ridică pe un pridvor mărginit la parter cu şapte arcade pe stâlpi şi la etaj cu pereţii dintr-o serie de alte arcade mai mărunte şi mai zvelte. Este cel mai vechi exemplu de clopotniţă pe pridvor. Restaurată şi modificată în 1864 şi 1876 şi prin lucrări de restaurare (1968), şi-a recăpătat înfăţişarea iniţială. Aici a funcţionat o şcoală domnească până la sfârşitul sec. al XIX-lea. Biserica a fost pictată de Gh. Stoenescu, elev al lui Gh. Tattarescu.
Însă cele mai ademenitoare locuri sunt parcul şi pădurea Trivale. Parcul Trivale, accesibil pe strada cu acelaşi nume, este amenajat într-o pădure veche de stejar (27 ha). Aici se poate vizita biserica Trivale, a fostului schit, ctitorie a mitropolitului Vaarlam, din anul 1699. În forma actuală datează din 1854-1856. Faci o cruce largă şi-o apuci pe aleile asfaltate. Chiar dacă nu au parfumul şi lumina teilor înfloriţi primăvara pe dealul Copoului, aleile umbroase sunt la fel de liniştitoare. Te plimbi cu dragostea la braţ, te aşezi pe o bancă şi faci versuri. Eşti tânăr, îţi cântă inima şi iubeşti Piteştiul? Aşa auster? Da, fiindcă Trivale te ţine în palma umbrită şi domoală a trei văi. Şi e atâta linişte şi tihnă şi împăcare cu sine...
Pleci din oraş cunoscându-l aşa cum nu-l ştiai la început. Şi oriunde ai merge, amintirea lui veselă şi vie te va urmări multă vreme, căci, în alimentare, buticuri şi cârciumioare de cartier, printre sticle de băuturi cu etichete frumos colorate, albaştri ca cerul întâiului de Mai, „Ochii lui Dobrin” îţi clipesc şăgalnic. Şi, ca pe vremuri, mai comanzi un rând: „La bulivar, birjar!”
