De regulă, muzeele sunt cimitirele cu vise ale omenirii. Tot ce a gândit, a visat și-a înfăptuit omul de-a lungul vremii, crâmpei cu crâmpei, aici se află! Muzeul Marinei Române, situat pe strada Tomis, nr. 53, Constanța, înseamnă la rându-i cam același lucru.
Înființat în 1969, clădirea ce-l adăpostește este fostul local al Școlii Navale, ridicată în primul deceniu al secolului al XX-lea. De atunci, chiar dacă oamenii ce l-au făptuit s-au mai schimbat, în mare, muzeul a rămas tributar concepției de început. Modul de expunere este modern, unitar, plafonul și pardoseala împărțite pe aceiași modului, circuitul de vizitare cunoscând astfel un flux continuu, dispus la parter, etaj, parter, încheindu-se în parcul ce oferă vizitatorului obiecte originale de dimensiuni ce le fac improprii unor săli obișnuite de muzeu.
Astfel, ancore, elice, motoare, piese de artilerie navală și antiaeriană, mine, nave militare scoase din uz își află locul în această expoziție în aer liber, căreia poziția sa îi conferă o cuprinzătoare și superbă panoramă a Porului Constanța. Tematica muzeului – prezentarea în mod unitar a Marinei militare și comerciale românești de-a lungul timpului – îi conferă acestuia statut de unicat în țară. Evoluția mijloacelor de navigație civile și militare este urmărită gradat de la simpla luntre cioplită în trunchiul unui copac, până la navele moderne de azi.
Obiectele tridimensionale sunt sugestive: machete ale unor nave reprezentative, militare sau comerciale, obiecte originale utilizate la bordul lor – ancore, arme, amfore, aparate de navigație, instalații de semnalizare și transmisiuni, etc. Dar istoria navigației române are tezaurizată bogate fapte de arme. Încă din vechime, pentru geto-daci, Dunărea însemna un element de apărare, Burebista fiind „singur stăpânitor al ținuturilor de dincolo și dincoace de Dunăre”, la fel și Mircea cel Bătrân, iar Stefan cel Mare își apăra cetățile-porturi maritime-fluviale și cu ajutorul corăbiilor sale. Campaniile militare din anii 1877-1878, 1913, 1916-1918, 1941-1945 au implicat flota maritimă și fluvială română din plin, prin confruntări directe pe apă sau în zone riverane. Ilustrative în acest caz sunt hărțile, crochiurile, schițele, dioramele, fotografiile, documentele.
Piesele originale, mai numeroase în această perioadă, cum ar fi lentilele farurilor de la Sf. Gheorghe, Mangalia și Tuzla, instrumente de navigație, armament alb și de foc, arme sub apă, piesele de uniforme și un costum de scafandru greu sunt completate cu machetele unor nave reprezentative pentru ilustrarea dezvoltării Marinei militare și civile, cum sunt cele ale corăbiei „Marița”, prima navă de comerț a Țării Românești, “Muntenia”, care a purtat pe Marea Neagră pavilionul național, a bricului “Mircea”, cea dintâi navă-școală românească, a crucișătorului “Elisabeta”, a monitorului “Kogălniceanu” sau ale navelor de pasageri ale Serviciului Maritim Român, supranumite „lebedele albe” ale Mării Negre.
Exponatele care ilustrează dezvoltarea marinei române în epoca modernă sunt completate cu diorame ce cuprind personaje alegorice, reprezentând scene de luptă din războiul de independență și din primul război mondial. Mergând pe firul istoriei, muzeul prezintă în continuare evenimente din epoca contemporană. Făurirea statului național unitar român, dotarea Marinei militare și comerciale în perioada dintre cele două războaie mondiale, evoluția marinei române în perioada postbelică sunt tot atâtea momente importante din istoria României, care își găsesc reflectarea în expoziția de bază a muzeului.
Ultimele săli ale muzeului prezintă dezvoltarea Marinei militare și comerciale, a porturilor și șantierelor navale românești, în perioada postbelică. În ce privește perioada post-revoluție, din 1989, și vânzarea flotei, nu se spune nimic. Dar despre acest moment nefericit știm cu toții deja!
