Comuna Biertan se află între dealurile din Podișul Transilvaniei, la est de Mediaș (18 km), pe valea Biertanului, afluent pe stânga al Târnavei Mari. Este o veche așezare românească, în care au fost colonizați sași începând de la sfârșitul sec. al XIII-lea.
Până la așezarea sașilor aici a existat o cetate de pământ, anterioară sec. al XIII-lea, azi monument de arheologie. Pe terenul acestei cetăți s-au găsit fragmente ceramice aparținând epocii romanice.
Încă înainte de a te apropia de comună, atenția este atrasă de aliura unei cetăți ce domină împrejurimile, un remarcabil monument de arhitectură: biserica cetate. Dintre toate astfel de cetăți întărite (Nadeș, Criș, Mălincrav, Șaeș, Apold, Saschiz, Cloașterf, Meșendorf) ce se află risipite pe o rază de câțiva zeci de kilometri în jurul Sighișoarei, Biertanul pare a fi cel mai bine conservat fiind înscris de UNESCO pe lista obiectivelor cu patrimoniu de importanță mondială.
Înălțată pe creasta unui deal, chiar în mijlocul comunei, puternic întărită cu trei rânduri de ziduri groase de 4-6 m și înalte de 10-14 m, cetatea încă veghează cu ochi vii întinderile plate de pământ de la baza dealului. Ca să ajungi la ea, ocolești dealul pe lângă Primărie și pătrunzi printr-o poartă de lemn între zidurile pustii.
Deocamdată ești lângă primul zid de apărare, și, dacă n-ar fi scările din lemn care să-ți arate drumul, ar trebui să mai escaladezi încă două astfel de întărituri din cărămidă sau piatră cu mortar pentru a ajunge până sus, la ușile înalte ale bisericii.
Meșteșugite după același tipar ca al celor ce duc la Biserica din Deal din Sighișoara, scările de aici par a avea și ele vechimea construcției. Acoperite, și doar la nivelul zidurilor de apărare cu porți de ieșire, te conduc până pe tăpșanul plat al vârfului de deal. De sus, totul se vede ca-n palmă până, hăt, la granița zărilor.
În stânga, primul turn de apărare, cu creneluri și mici locașuri de tragere, e posibil să nu mai fi fost de multă vreme vizitat căci încuietorile ușilor au ruginit de vânturi și ploi. În spatele bisericii, al doilea turn pare să aibă mai multă îngăduință. Pe o scară exterioară poți urca până sus, în incinta unde doar arcașii, pușcașii sau străjerii vremurilor vechi aveau ordin să urce.
Urmează biserica. În interiorul ei se află o ușă foarte ciudată: ușa sacristiei. Meșterul sas care a conceput, în 1515, o încuietoare anume, a fost cu siguranță un geniu al încuietorilor. Pentru că încă de la începutul acestui secol, când încuietoarea a luat premiu la ”Expoziția Mondială de la Paris”, tot felul de meșteri ingineri se chinuie să afle taina funcționării ei. Până acum, însă, n-a reușit nimeni.
O altă ciudățenie o constituie cupola bisericii. Un Iisus majestuos, o reprezentare oarecum neobișnuită, are proprietatea Giocondei lui Leonardo Da Vinci: te privește oriunde te-ai duce. Fresca este foarte veche și a fost realizată înainte de Reforma Luterană, a fost acoperită de reformatori și apoi redescoperită cu bucurie la ultima restaurare a bisericii. Un bătrân povestea, cu oarecare regret, despre Turnul divorțaților. În bastionul de est al cetății erau închiși cei care vroiau să divorțeze și ținuți acolo până le trecea.
Ocolești biserica, construită sub formă de navă, și când cobori în stânga ei, pe sub o poartă de piatră, găsești o a doua ieșire din cetate. Sub bolți cu fante de lumină drumul te duce spre ultimul zid, unde se află construit un hotel (pentru oaspeții cu dare de mână ai Biertanului).
Acelora care nu vor să înnopteze la hotel le sugerăm cazarea în comună, fiindcă, în ultimele două decenii, pensiunile construite în ideea de turism rural au început să apară ca ciupercile după ploaie. Și, garantat, oamenii sunt calzi și primitori ca pâinea caldă.
