În Aruba, o adevărată piscină naturală, unică în lume, îi uimeşte pe turişti. Unul dintre cele mai frumoase peisaje din Nordul, Centrul şi Sudul Americii, scriu aceştia pe TripAdviser.

În Italia se află Grotta della Poesia. Renumită nu numai pentru rolul de piscină naturală desprinsă din poveşti, dar şi pentru faptul că este un important site arheologic.

Blue Lagoon se află în Islanda. Turiştii care au vizitat-o au descris experienţa înotului în Laguna Albastră drept o adevărată „baie pe Lună”.

Samoa se află în Sudul Pacificului. Aflată la 30 de metri adâncime, în piscina naturală se ajunge cu ajutorul unei scări. Nu este recomandată celor cu inimă slabă, scrie o turistă pe TripAdviser.

Las Grietas este o piscină naturală cu apă din Ocean. Se găseşte în Ecuador, în apropiere de insula Santa Cruz. Snorkeling-ul este cea mai recomandată activitate.
