Autovit.ro, cea mai mare platformă profesională de anunțuri auto din România, parte a grupului Naspers, a realizat o analiza comparativă a anului 2016 în raport cu 2015, folosind atât datele publice oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cât și datele din site, rezultând o imagine fidelă a evoluției pieței auto în ansamblu pentru anul care tocmai s-a încheiat.
Al treilea an consecutiv de creştere
Piața mașinilor noi a înregistrat al treilea an consecutiv de creștere și a încheiat 2016 cu cea mai ridicată valoare de după 2010. Dacă în 2013, spre exemplu, s-au vândut 58.000 de mașini noi, în 2016 acest număr a ajuns la aproape 95.000 de autoturisme, cu 60% mai mare, conform DRPCIV. Septembrie a fost cea mai bună lună pentru acest segment, cu peste 12.000 de autoturisme noi înmatriculate, iar februarie luna cea mai slabă, cu numai 5.000 de exemplare înmatriculate. Un impact important l-a avut Programul Rabla care, deși a început abia în iunie și s-a încheiat în 20 decembrie 2016, a avut succes și a primit mai multe suplimentări în acest interval impulsionând astfel piața.
Piața mașinilor second-hand din import a avut un an record în care a avansat cu 18% și s-a apropiat de pragul de 300.000 de unități, nivel de peste trei ori mai mare față de 2011. Cea mai bună lună a fost august, cu peste 31.000 de autoturisme rulate înmatriculate, iar cea mai slabă a fost ianuarie, cu sub 17.000.
Reînmatriculările (tranzacții cu masini rulate, deja înmatriculate pe plan intern) au înregistrat, la fel ca mașinile noi, al treilea an consecutiv de creștere, avansul fiind de 10% în 2016 față de 2015. Cea mai slabă lună a fost ianuarie, cu 16.000 de mașini reînmatriculate, iar cea mai bună a fost august, cu peste 24.000 de exemplare care și-au schimbat proprietarii.
Tendinţele pieţei
Tendințele de creștere a pieței de autoturisme rulate, influențate și de modificările legislative, s-au remarcat și pe Autovit.ro. Astfel, la finalul lui 2016, numărul de dealeri si comercianti auto parteneri era triplu față de momentul decembrie 2012, ajungând de la 450 la peste 1.100. Totodată, numărul de oferte publicate de aceștia a depășit 55% din totalul anunțurilor din site, mai mult decât dublu față de acum patru ani.
“Am acordat și în 2016 o atenție sporită creșterii numărului de dealeri parteneri pentru a veni către utilizatori cu cât mai multe oferte de autoturisme, atât noi cât și rulate. Lucrând cu comercianți autorizați care pot oferi pe lângă garanție, un istoric de service al mașinilor rulate, Autovit.ro oferă un plus de încredere și siguranță cumpărătorilor”, explică Cristian Cojocaru, Sales Manager la Autovit.ro.
Un moment de referință pentru Autovit.ro în 2016 a fost Black Friday când au fost cumpărate mașini în valoare de 1,7 milioane euro. Cea mai scumpă mașină vândută a fost un Ferrari California în valoare de 138.600 euro, iar cea mai mare reducere a fost de 37.970 euro, pentru un BMW Seria 7.