BMW Group a reuşti cea mai bună lună august din istoria sa, perioadă în care mărcile BMW, MINI şi Rolls-Royce au livrat 156.437 de automobile, o creştere de 7,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, sunt cele mai bune prime opt luni din istoria companie, cu vânzări ce au fost mai mari cu 7,4% (1.429.390 de unităţi).
"În timp ce situaţia economică rămâne dificilă pe unele pieţe, am vândut constant mai multe automobile ca niciodată pretutindeni pe mapamond", a declarat Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru vânzări şi marketing BMW. "Chiar dacă normalizarea rapidă a pieţei din China a creat un oarecare impuls acolo, am înregistrat rate bune de creştere în Europa, în timp ce multe pieţe din Asia şi regiunea NAFTA au avut şi ele o dezvoltare pozitivă. Prin modelele noi interesante, precum Seria 7 şi BMW X1 care vor veni în acest an, rămân încrezător că actuala creştere pe care o avem la nivel global va continua de-a lungul întregului an 2015", a mai comentat Robertson.
Creşterea vânzărilor în august s-a datorat numeroaselor modele ale mărcii BMW care au fost recent lansate sau au fost supuse unor facelifturi. Numărul de clienţi BMW X6, de exemplu, a crescut de peste două ori, august înregistrând livrarea a 3.082 de unităţi.