Într-un interviu acordat publicației Le Figaro, fostul diplomat și eseist francez Jérémie Gallon denunță ceea ce consideră a fi o dublă înfrângere pentru Europa: subordonarea militară și marginalizarea diplomatică, confirmate, în opinia sa, la recentul summit NATO de la Haga. Gallon critică atitudinea servilă a liderilor europeni față de administrația Trump, lipsa de viziune strategică în materie de apărare, eșecul în negocierile comerciale și absența unei reacții ferme în fața politicii externe agresive a Washingtonului. În loc să transforme crizele într-un moment de afirmare a suveranității europene, continentul, susține el, pare să fi ales calea rușinii și a renunțării.
INTERVIU – Summitul Alianței Atlantice, desfășurat marți și miercuri la Haga, a pus în scenă o Europă supusă intereselor americane și marginalizată pe scena diplomatică internațională după criza iraniană, consideră fostul diplomat și eseist francez.
LE FIGARO: Summitul NATO de la Haga a părut un triumf pentru Donald Trump. Credeți că reînarmarea anunțată va marca în sfârșit trezirea Europei în fața Statelor Unite?
JÉRÉMIE GALLON: Acolo unde presa vorbește despre un mare succes, eu văd mai degrabă expresia unei ușurări lașe din partea liderilor europeni care au venit la acest summit cu frica în sân. Mai mult decât orice altceva, aceștia se temeau de o ieșire spectaculoasă a președintelui american. Însă manifestările de autosatisfacție nu pot ascunde realitatea: în loc să fie o oportunitate de emancipare europeană, summitul a fost în primul rând un moment de vasalizare și umilire.
Dacă trebuie să investim masiv în domeniul apărării, nu o facem ca să-i facem pe plac președintelui Trump. O facem pentru că este o condiție esențială a securității noastre, a capacității noastre de a apăra cine suntem și ceea ce reprezintă civilizația europeană. Dacă trebuie să reglementăm mai puțin și să facem economia noastră mai competitivă, nu o facem pentru a ne supune dorințelor de la Washington. O facem pentru ca Europa să redevină acel continent în care este posibil să inovezi, să creezi bogăție și să le oferi un viitor copiilor noștri.
Deși rapoartele Letta și Draghi au identificat foarte clar slăbiciunile Europei actuale, este tragic că am tras atât de puține concluzii din ele. Unde ne aflăm cu Uniunea piețelor de capital? Ce progrese am făcut în domeniul energiei europene? Cât despre simplificare, ea rămâne încă prea timidă.
La Haga, am consfințit principiul creșterii cheltuielilor de apărare până la 5% din PIB. Foarte bine, dar în ce viziune se înscrie această decizie? Pentru ca acest efort să fie realist și pentru ca cetățenii noștri să accepte sacrificiile implicate, acest angajament trebuia să fie însoțit de o reflecție serioasă nu doar asupra modului în care trebuie să ne reinventăm politica industrială de apărare, ci mai ales asupra modelului nostru social. Cine poate crede serios că, în starea actuală a finanțelor noastre publice, putem mai mult decât să dublăm bugetul apărării menținând în același timp nivelul cheltuielilor sociale? Este o ironie tragică faptul că, tocmai în momentul în care Franța își asumă un astfel de angajament colosal, conclavul privind reforma pensiilor eșuează într-un refuz complet al realității care ne înconjoară.
La summitul NATO, dar și în cadrul negocierilor privind tarifele vamale, europenii au părut că acceptă termenii impuși de Washington. Nu au înțeles încă liderii europeni cum să trateze cu America lui Trump?
Când Keir Starmer este incapabil să reacționeze după ce a fost umilit de Trump într-o conferință de presă la Washington sau când Mark Rutte, secretarul general al NATO, îi trimite mesaje lingușitoare președintelui american, este o rușine pentru Europa. Cum pot spera liderii europeni să fie respectați de celelalte puteri și de propriii cetățeni dacă nu se respectă pe ei înșiși?
Pretindem că suntem o mare putere, dar ne văicărim în fața brutalității americane și sfârșim prin a cerși un acord. În negocierile comerciale, Europa avea două opțiuni: fie intra într-o logică tranzacțională, încercând să obțină, ca Regatul Unit, un acord prin inteligență politică, fie alegea, precum China, calea confruntării, lovind dur Statele Unite, în special în sectorul financiar și cel al tehnologiei americane.
Noi am ales o a treia cale: cea a dezonoarei, în care pretindem că suntem o mare putere, dar plângem în fața brutalității americane și ajungem să cerșim un acord. Să fie clar: nu este vorba ca europenii să provoace inutil administrația Trump, ci, așa cum a știut să facă Mark Carney, prim-ministrul canadian, să spunem un „nu” ferm și să nu ne lăsăm călcați în picioare.
O secvență o alungă pe alta, iar războiul comercial pare deja aproape uitat. Ce rezultate a obținut administrația Trump în acest domeniu?
Din punct de vedere comercial, negocierile cu China reprezintă o umilire pentru Statele Unite. În esență, Beijingul nu a făcut nicio concesie. La Londra și la Geneva, negociatorii americani au fost nevoiți să se retragă rușinos. În schimb, China a demonstrat întregii lumi că America, la fel ca Europa, se află într-o stare de dependență totală față de ea în ceea ce privește pământurile rare și materiile prime strategice.
Astăzi, biroul USTR, reprezentantul comercial al SUA, încearcă, într-un haos total și fără un obiectiv strategic clar, să negocieze acorduri cu peste șaptezeci de țări. Singurul acord pe care președintele Trump îl tot invocă este cel cu Regatul Unit, dar, dacă îl analizăm în detaliu, este o simplă carcasă goală. Singurele victorii pe care această administrație riscă să le revendice sunt cele pe care Europa, din lașitate, i le va fi oferit: în NATO și, posibil, pe plan comercial, dacă vom ceda în fața cerințelor americane.
Ce se poate spune despre restul politicii externe americane? La Haga, Trump s-a lăudat cu intervenția americană în Iran. Ar trebui europenii să împărtășească entuziasmul său?
Un succes militar nu înseamnă întotdeauna o victorie strategică. În Statele Unite, ca și în Israel, forța armatei și calitatea serviciilor de informații – construite pe termen lung și în mod apolitic – pot masca, pe termen scurt, rătăcirile și erorile strategice ale liderilor politici. Dar nu trebuie să ne împiedice acest lucru să vedem realitatea: Donald Trump, la fel ca Benyamin Netanyahu, slăbesc pe termen lung țările pe care le conduc.
În fața provocării majore reprezentate de dosarul nuclear iranian, singurul răspuns viabil va fi unul diplomatic. Or, toată lumea pare să fi uitat un fapt esențial: dacă Statele Unite au ajuns să lovească Iranul, este pentru că Donald Trump s-a retras, în 2018, din acordul nuclear cu Teheranul, sub presiunea lui Netanyahu. Intervenția americană nu este, așadar, un mare succes: este mai întâi consecința actelor anterioare ale președintelui american.
Acest război din Orientul Mijlociu a fost o palmă pentru Europa
Dincolo de îndoielile legitime privind capacitatea recentelor operațiuni de a distruge durabil programul nuclear iranian, ele au oferit regimului iranian o justificare clară pentru a accelera, cu toate mijloacele, obținerea armei nucleare. În plus, să nu subestimăm un aspect: Iranul nu este orice țară, este o civilizație. A crede că iranienii vor uita și vor ierta aceste bombardamente este o iluzie. Ei hrănesc deja un resentiment și o furie care depășesc granițele propriei țări.
În cele din urmă, acest conflict din Orientul Mijlociu a reprezentat un afront pentru Europa. Tocmai în momentul în care miniștrii europeni de externe negociu cu omologul lor iranian, americanii își lansau bombardierele. Ce imagine proiectează asta în lume? Imaginea unei Europe care nu mai contează, care nu mai are greutate în afacerile globale. Când Friedrich Merz constată cu autosatisfacție că israelienii au făcut „munca murdară” în locul nostru, cred că se înșală. În fața unor puteri care încalcă toate regulile dreptului internațional și nu cred decât în forța brută, credibilitatea Europei va depinde de capacitatea sa de a reprezenta o alternativă și de a nu renunța niciodată la diplomație. Altfel, restul lumii ne va acuza – pe bună dreptate – de dublu standard și de ipocrizie atunci când vom merge să le dăm lecții despre Ucraina.
