Decizia eliberării condiţionate a lui Dan Voiculescu a fost amânată

25 Noi 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Decizia eliberării condiţionate a lui Dan Voiculescu a fost amânată

Conform unor unor surse din Administraţia Penitenciarelor, citate de TVR, Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat din penitenciar doar dacă achită prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosar şi dacă execută jumătate din pedeapsa de 10 ani primită în dosarul ICA.

Aceleaşi surse au explicat că Dan Voiculescu a fost condamnat pe noul Cod penal şi trebuie să i se aplice prevederile acestuia. Potrivit noilor reglementări, un deţinut care are peste 60 de ani poate fi eliberat condiţionat dacă execută jumătate din pedeapsă. Dan Voiculescu a fost încarcerat în august 2014, ceea ce ar însemna că ar putea ieşi din închisoare abia în 2019.

Pe de altă parte, pedeapsa lui Dan Voiculescu, de 10 ani de închisoare, în funcţie de care se calculează termenul de eliberare condiţionată, se află între cele două intervale de timp prevăzute de Noul Cod Penal.

"În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute in alin. (1) lit. b)-d).", se arată în alin. 2 din art. 100 al Noul Cod Penal.

"În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.", prevede alin. 4 din art. 100 al Noului Cod Penal.

În plus, Dan Voiculescu a scris şi 11 cărţi pe perioada detenţiei. Deşi Guvernul a modificat legea astfel încât deţinuţii scriitori beneficiază de o reducere de 20 de zile din pedeapsă, indiferent de numărul de cărţi scrise, Dan Voiculescu cere să i se scadă câte 30 de zile pentru fiecare din cele 11 cărţi scrise înainte de modificarea legii. Cu alte cuvinte, să i se scadă 330 de zile din pedeapsă, conform hotnews.ro.

Până în prezent, Fiscul a recuperat doar 33 de milioane de euro din prejudiciul total de 60 de milioane de euro, stabilit în dosarul privatizării ICA.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră