Peste 90 de minute de fotbal ofensiv, jucat în forță, de bună calitate, ratări de ambele părți – aceasta pare a fi caracterizarea unei partide care cel puțin în prima repriză a fost plăcută. Dacă meciul s-ar fi terminat în minutul 60, cam aceasta ar fi fost caracterizarea.
Numai că o partidă durează mai mult.
Steaua a ratat enorm, iar Rosenborg destul. Cei care au ratat mai puțin au dat și goluri. Mikkelsen în minutul 61, apoi Helland în minutul 67 au fixat meciul. La final, în minutul 93, ca pentru a elimina orice dubiu, Jensen a închis tabela la 3-0. Scor de neprezentare
Ca de obicei în ultima vreme, Steaua a jucat o repriză. Acum a fost o repriză și un sfert. Senzația de neputință când te uiți, paralizat, în ochii unui șarpe cu clopoței.
Steaua: Cojocaru - Alcenat, Papp, Toşca, Guilherme - Muniru, L. Filip - Ad. Popa, Hamroun (Stanciu 46), Chipciu - Tade
Rezerve: Niţă, Rîpă, Carp, Tudorie, Tahar, G. Iancu.
Rosenborg: Andre Hansen - Svensson, Bjordal, Eyjolfsson, Skjelvik - Jensen, Selnaes, Midtsjo - Helland, Soderlund, Mikkelsen
Rezerve: Al. Hansen, Dorsin, Pedersen, Stamnestro, Konradsen, Vilhjalmsson, De Lanlay