Puțini știu că Laura Văleanu a fost singura reprezentantă a României la Jocurile Paralimpice de Iarnă de la Soci 2014 (Rusia). Ambiția ei de a practica în continuare sportul pe care l-a îndrăgit încă din copilărie i-a fascinat pe nemți.
Legitimată la SV Germering
Nu întâmplător Laura este legitimată la clubul german SV Germering, în apropiere de Munchen. Zilele trecute, jurnaliștii de la Sueddeutsche Zeitung au apreciat dăruirea și ambiția cu care aceasta continuă să schieze. ”În ciuda accidentului grav suferit, Laura Văleanu, de la clubul din Germering, nu a abandonat schiul. La Campionatul Mondial de Paraschi a reușit să urce pe treapta a treia a podiumului. Încă de mic copil, Văleanu a fost o schioară pasionată. A avut și succes. La vârsta de 15 ani a devenit campioana României la slalom uriaș. După nici un an, soarta ei avea să se schimbe în totalitate. În timp ce se afla pe o motocicletă, a fost izbită de o mașină. Piciorul ei drept urma să fie amputat”, notează sursa citată.
Calvarul
Laura a fost internată iniţial la Târgu Mureş, unde a fost supusă unui adevărat calvar: operaţii în fiecare zi în încercarea de a i se salva piciorul. La aproximativ trei săptămâni de la amputarea piciorului, ea a primit o proteză şi aşa a început o viaţă nouă. ”Laura Văleanu nu s-a lăsat doborâtă. A reînceput să practice schiul de performanță pentru persoane cu handicap. Succesul nu a întârziat să apară. La Campionatele Mondiale de Paraschi din Canada, Văleanu s-a clasat pe locul trei”, scot în evidență jurnaliștii germani.
Studentă la Medicină
”Este un succes uriaș pentru mine. A meritat efortul depus. La fiecare sfârșit de săptămână din această iarnă am fost la antrenamente împreună cu antrenoarea Martina Roll (n.r - antrenor al clubului SV Germering și al Naționalei Germaniei de Paraschi). Uneori ne antrenam și în cursul săptămânii, chiar dacă nu prea aveam timp”, povestește românca. Văleanu este în ultimul an de facultate la Medicină, iar în noiembrie urmează să își finalizeze studiile. ”A împăcat foarte bine studiul cu sportul. Nu a cerut nici un semestru liber, așa cum obișnuiesc să facă alți sportivi de performanță”, remarcă jurnaliștii germani.
Adaptarea
Ea a urmat o școală germană la Sibiu, astfel că nu au existat bariere lingvistice în calea ei. De cinci ani și jumătate studiază la Munchen. Pasiunea pentru schi nu a abandonat-o niciodată. La Jocurile Olimpice de la Soci nu a obținut rezultatele scontate. Pregătirea pentru Mondiale a fost puțin diferită. A exersat coborâre și super-schi, dar și combinata dintre Super-G și slalom, ca o pregătire pentru tehnica disciplinară în slalom.
”A fost un proces de adaptare foarte dificil pentru mine. Abia puteam controla schiurile de 2,05 metri. În slalom se folosesc doar schiuri de 1,50”, povestește Laura. Sacrificiul ei a dat roade. Nivelul ei a crescut vizibil, iar rezultatele au fost pe măsură. ”La Super-Schi a încheiat competiția pe locul 5, iar la slalom a obținut medalia de bronz”. (I.D)