Poroșenko: "Putin nu se va opri, vrea toată Europa!"

12 Aug 2015
Poroșenko:
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut, în cadrul unui interviu pentru mai multe ziare europene, crearea unei forțe de menținere a păcii în estul separatist prorus al Ucrainei.
 
"Putin vrea să meargă mai departe. El vrea toată Europa", a afirmat Poroșenko, potrivit LeFigaro.fr.
 
Președintele ucrainean consideră că întregul continent european se află sub amenințarea Kremlinului. 
 
Liderul de la Kiev a spus că Finlanda și țările baltice ar putea fi următoarele ținte ale președintelui rus și a ținut să sublinieze că în estul Ucrainei este vorba "nu numai de o luptă pentru integritatea și independența țării, ci și pentru democrație, pentru libertatea și securitatea întregului continent european".
 
Petro Poroșenko a făcut apel la occidentali să aibă în vedere crearea unei forțe de menținere a păcii în estul Ucrainei pentru supravegherea respectării regimului de încetare a focului, mai ales că în ultimele zile, confruntările în această zonă dintre forțele Kievului și separatiștii proruși s-au intensificat. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră