După ce au eliminat cele mai bune jucătoare de dublu ale lumii, pe Martina Hingis (Elveția)/Sania Mirza (India), în doar 66 de minute, Niculescu și Gasparian s-au impus în sferturi după o oră și 33 de minute.
În urma victoriei, cele două și-au asigurat un cec de 82.410 dolari și 390 puncte WTA.
În semifinale, Niculescu și Gasparian se vor înfrunta cu perechea Timea Babos (Ungaria)/Iaroslava Șvedova (Kazahstan).
La proba de simplu, Monica Niculescu s-a oprit în optimile de finală, în timp ce Simona Halep a ratat calificarea în semifinale. Numărul cinci mondial a fost învinsă de elvețianca Timea Bacsinszky, în trei seturi, cu 4-6, 6-3, 6-2.
Principala favorită de la Miami Open, americanca Serena Williams, liderul mondial, a fost eliminată în faza optimilor de rusoaica Svetlana Kuznețova, cu 6-7 (3), 6-1, 6-2.
Turneul WTA Premier de la Miami (Florida) este dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari.