Sportivul român Rareș Andrei Toader a cucerit medalia de argint la aruncarea greutății, joi, în prima zi a Campionatelor Europene pentru juniori ce se desfășoară în orașul suedez Eskilstuna, cu un rezultat de 20,78 m, titlul revenind polonezului Konrad Bukowiecki, cu un nou record al campionatelor - 22,62 m, în timp ce medalia de bronz a fost adjudecată de italianul Sebastiano Bianchetti - 20,71 m (personal best).
Constant peste 20 m, cu 4 aruncări mai bune decât acest prag important, Rareș Bogdan, component al CS Chimia Rm. Vâlcea, și-a dovedit talentul deosebit pe care îl are, după ce anul trecut a irupt în arena internațională, fiind vicecampion olimpic de tineret, la Jocurile Olimpice pentru Tineret, de la Beijing, în timp ce anul acesta are o medalie de bronz la CE de aruncări de iarnă, de la Leiria (Portugalia), unde a aruncat cu greutatea seniorilor, de 6 kg.
Celălalt finalist român al probei, Marius Musteață, a terminat întrecerea pe locul 9, cu 18,30 m.