Massimo Pedrazzini s-a adaptat atât de mult spațiului carpato-danubiano-pontic încât reacția sa la un articol publicat de gsp.ro, în care erau prezentate elemente de culise din scandalul mocnit ce a îzbucnit la Steaua între Gigi Becali și Mirel Rădoi, poate fi catalogată drept neaoșă, expresivă, cu o ușoară tentă bătând spre naționalitatea conlocuitoare romă.
În articolul menționat, tehnicianul italian, antrenorul Stelei din scripte, era prezentat drept fiind cel care i-a transmis patronului informaţia că Mirel greşeşte în pauza meciurilor fiindcă îi încarcă prea mult pe jucători cu date şi mesaje, lucru pe care Becali i l-a reproşat public finului său la finalul meciului terminat la egalitate cu ASA Tg. Mureş.
"Jur pe copiii mei că nu am vorbit cu Gigi Becali de când a ieşit din închisoare! Nu primesc nici un telefon de la el. M-am săturat să fiu băgat la mijloc în scandaluri!" a fost mesajul italianul.