Directorul turneului de la Stuttgart, Markus Gunthardt, a declarat nervos că postul cu pricina a transmis doar până în momentul în care scorul era 5-5, în setul doi, în condițiile în care meciul a durat trei ore, jucându-se trei seturi.
"Am fost foarte supărat când am aflat. Și îi înțeleg pe telespectatorii supărați. în locul lor și eu aș fi furios. Mai ales că noi nu dorim ca noi să fim asociați cu această decizie. Noi nu am avut nicio legătură. Se ştie că nu poţi să prezici durata unui meci de tenis. Dacă doreşti să transmiţi un eveniment ca acesta, trebuie să aloci spaţiul necesar!", a spus Markus Gunthardt.
Simona a fost eliminată de Wozniacki în trei seturi, 5-7, 7-5, 2-6. Imediat după meci, Halep a recunoscut că daneza a fost mai bună decât ea.
"Zâmbesc pentru că am făcut un meci bun. Cred că am jucat tenis de calitate. Dar ea (Wozniacki, n. red.) a fost mai bună decât mine. A alergat mult și a luptat până la sfârșit — a fost mai puternică. "Sunt mulțumită de meciul făcut, voi lua doar lucrurile pozitive și voi merge înainte", a spus Halep, potrivit site-ului WTA. (V.M.)