După numai patru luni Dinu Gheorghe și-a dat demisia de la Dinamo. Pe site-ul clubului un comunicat anunța că "FC Dinamo Bucureşti a încetat azi, 20 august, raporturile contractuale cu domnul Dinu Gheorghe, care până acum a ocupat funcţia de manager general al clubului. Echipa din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte pentru activitatea depusă şi îi urează mult succes în continuare"
Managerul general al clubului a dat de înțeles la Digi Sport 1 că demisia survine ca urmare a neînțelegerilor cu principalul acționar al clubului, Ionuț Negoiță.
"În timp s-au adunat nemulţumirile şi astăzi s-a pus punct. Într-o căsnicie trebuie să fie de acord ambele părţi, degeaba una vrea şi alta nu mai vrea. Am discutat foarte clar, iar argumentele puse pe masă şi de dânsul şi de mine au dus la despărţire. Dacă nu s-a mai putut să continuăm, nu mai continuăm, ce să fac?", a declarat Dinu Gheorghe, la Digi Sport 1.