Chivorchian, suspendat din funcția de secretar general al FRF

30 Iun 2015
Chivorchian, suspendat din funcția de secretar general al FRF
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat, astăzi, din funcție de președintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, anunță FRF. 
 
"Astăzi, 30 iunie 2015, domnul Gheorghe Chivorchian a solicitat președintelui Federației Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, suspendarea din funcția de Secretar General, urmând ca aceasta să fie prezentată în ședința Comitetului Executiv de luni, 6 iulie 2015
 
Domnul Gheorghe Chivorchian, în urma discuțiilor cu președintele Federației Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, a decis să solicite astăzi suspendarea din funcția de Secretar General. Această solicitare va fi prezentată în ședința Comitetului Executiv de luni, 6 iulie 2015", informează FRF pe site-ul oficial.
 
Chivorchian a declarat că gestul său este unul normal.
 
"Am considerat necesar și firesc să întrerup exercitarea atribuțiilor mele de Secretar General până la finalizarea procedurilor inițiate de instituțiile statului și care mă implică, până la clarificarea deplină a situației. Federația Română de Fotbal și-a asumat un nou parcurs, ghidat de profesionalism și transparență, valori pe care le susțin, astfel că, în urma unei discuții cu președintele Răzvan Burleanu, am decis să îmi prezint solicitarea de suspendare a atribuțiilor în fața Comitetului Executiv al FRF, în ședința din 6 iulie 2015. Voi oferi toate informațiile necesare și sunt la dispoziția autorităților pentru lămurirea acestei spețe care nu are de ce să implice Federația Română de Fotbal", a spus Gheorghe Chivorchian.
 
Gheorghe Chivorchian, fost director executiv al grupării FC Timișoara, în prezent secretar general al FRF, a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara în dosarul finanțării echipei de către Consiliul Județean Timiș, acesta fiind cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Atribuțiile funcției de Secretar General al Federației Române de Fotbal vor fi preluate temporar de președintele Răzvan Burleanu. (Veronica Micu)
 

Alte stiri din Sport

Ultima oră