Atleta româncă Georgiana Aniței a cucerit titlul mondial și medalia de aur în proba de triplusalt la CM de cadeți de la Cali (Columbia), impunându-se de o manieră categorică, o victoria clară de la prima la ultima săritură, din această a 6-a tentativă realizând, cu 13,49 m, cea mai bună performanță mondială a anului.
Medaliile de argint și de bronz au fost câștigate, la distanță apreciabilă, de chinezoaica Rui Zeng — 13,04 m (a doua săritură ca valoare 12,98 m), respectiv de cubaneza Yanna Anay Armenteros — 13,04 (a doua săritură, 12,74 m), informează agerpres.ro.
Încă de la prima săritură, Georgiana Aniței s-a instalat detașat în frunte, cu 13,36 m, a doua a depășit-o, după o schimbare bruscă de vânt, stadionul olimpic Pascual Guerrero fiind într-o zonă înconjurată de munți. La jumătatea probei, la a treia săritură, care stabilea primele 8 care continuă cursa, românca a avut din nou un rezultat clar superior celorlalte concurente — 13,22 m, a patra tentativă a fost de 13,08 m, tot peste realizările celorlalte competitoare, toate săriturile ei măsurate fiind superioare celei mai bune din dreptul celei de-a doua clasate.
Iar pentru a-și etala deplin calitățile de luptătoare, noua campioană mondială de atletism-junioare 2 și-a onorat titlul cu acest 13,49 m la ultima săritură din concurs, performanța supremă în 2015 la această categorie de vârstă.
Citiţi mai multe ştiri din Sport!