Paerteneriatul între Leukaemia Foundation şi Centrul de Hematologie şi Transplant Medular de la IC Fundeni a debutat în 2004.
Şeful Centrului de Hematologie şi Transplant Medular al IC Fundeni, profesorul doctor Daniel Coriu, spune că performanţele profesionale realizate în acest centru de transplant au fost influenţate în mod pozitiv de colaborarea cu Centrul de Transplant Medular Regensburg, condus de profesorul Ernst Holler.
"În zece ani de colaborare au avut loc schimburi de experienţă, de cadre medicale. Asistentele noastre, medicii noștrii au mers în Germania în stagii de câteva luni şi au învăţat ce trebuie să facă pentru pacienţi. În 2004, aveam 4 alogrefe familiale şi acum am ajuns la 30 de grefe pe an. În 2004, nu făceam deloc neînrudiţi. Cu ajutorul acestui program am reuşit să implementam Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Hematopoetice şi avem performanţe deosebite”, a spus prof. dr. Coriu.
Potrivit directorului medical al ICF, doctorul Alina Tănase, în 2004, aici erau trataţi mai puţin de 20 de pacienţi pe an.
Treptat, s-au introdus toate procedurile. Iar astăzi, la acest Centru, „graţie rigurozităţii germane şi suportului financiar al fundaţiei al tenorului Jose Careras, am reuşit să facem peste 130 de transplanturi de an”, subliniază doctorul Anca Coliţă.
"Această vizită constituie o mare onoare pentru instituţia noastră şi reprezintă o şansă de a-i mulţumi domnului Jose Carreras pentru implicarea sa în dezvoltarea transplantului medular în Institutul Clinic Fundeni. Considerăm că performanţele actuale ale Centrului nostru sunt în mare parte datorate parteneriatului cu Leukaemia Foundation, patronate de Jose Carreras, şi pe această cale ne exprimăm recunoştinţa noastră şi a pacienţilor noştri", a declarat conf. dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.