Julian Rios Cantu, student din Mexic, are şansa să revoluţioneze depistarea cancerului de sân prin conceperea unui sutien cu totul special.
Tânărul student mexican a primit la 29 aprilie anul acesta, în Germania, premiul întâi al Global Student Antrepreneur Awards (GSEA), un concurs internaţional care recompensează tinerii care asociază studiile cu antreprenoriatul. Julian Rios Cantu a prezentat în acest concurs un sutien novator, capabil să depisteze cancerul de sân. El a mai obţinut premiul Everis în Mexic, în luna martie, cu aceeaşi inovaţie inspirată de lupta mamei lui contra acestei boli.
Afectată de cancer de sân în două rânduri, ea a fost nevoită să facă o dublă mastectomie pentru ca, în final, să-şi piardă viaţa. Julian Rios Cantu a conceput acest sutien, botezat Eva, împreună cu trei colegi.
Sutienul este dotat cu aproximativ 200 de captatori senzori, care evalueazuă textura, temperatura şi culoarea pielii sânilor. Femeia trebuie să poarte acest sutien între 60 şi 90 de minute pe săptămână pentru a avea informaţii periodice, care pot să evidenţieze eventuale modificări ale stării de sănătate a sânilor. Astfel, dacă se înregistrează o creştere sensibilă a temperaturii, aceasta semnifică un debit sanguin mai mare şi, deci, faptul că vasele alimentează ceva anume, care poate fi reprezentat de celule maligne.
Toate informaţiile colectate cu ajutorul acestui sutien sunt, apoi, expediate prin bluetooth pe o aplicaţie, care analizează datele cu ajutorul unui algoritm. În final, diagnosticul este expediat proprietarei sutienului şi, totodată, medicului oncolog.
Acest sutien nu se substituie mamografiei, insistă tânărul student mexican. În schimb, el poate servi ca mijloc suplimentar de detectare a cancerului de sân.
Potrivit doctorului Cynthia Villarreal, de la departamentul de oncologie al Institutului Naţional al Cancerului din Mexic, citat de site-ul destinationsante., acest sutine reprezintă un proiect inovator, care reprezintă cu certitudine un progres însemnat în diagnosticul cancerului de sân. El va permite detectarea anomaliilor, care nu sunt foarte uşor de depistat în timpul palpării, mai spune dr. Cynthia Villarreal.