Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic Johnson & Johnson la plata unor despăgubiri în valoare de peste 110 milioane de dolari unei femei din statul Virginia.
Femeia a acționat în instanță compania, motivând că produsele pentru igienă intimă produse de acestea, printre care și pudra de talc pentru copii, se află la originea cancerului ovarian de care suferă.
Decizia instanței este cea de-a patra condamnare de acest fel care vizează compania Johnson&Johnson.
Pentru alte trei condamnări dictate de instanţă anul trecut, producătorul american s-a văzut nevoit să plătească despăgubiri de aproximativ 200 de milioane de dolari.
Reprezentanţii concernului american au declarat că aceste verdicte contrazic 30 de ani de cercetări medicale, care ar demonstra că produsele pe bază de talc sunt sigure.