Prima tranșă de vaccin contra gripei ajunge în teritoriu la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, când va debuta campania de imunizare a persoanelor din grupele de risc, a anunțat, vineri, ministrul Florian Bodog, care a subliniat problemele legate de achiziționare, finalizate cu demiterea șefei direcției de sănătate publică din Minsterul Sănătății.
"Am demarat și am finalizat procedura pentru achiziția unei cantități mai mici de vaccin antigripal, decât este necesară pe tot anul. Această procedură este în curs de finalizare și primele doze de vaccin vor veni în teritoriu, în așa fel încât la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie să putem începe vaccinarea celor care sunt la risc. La începutul lunii noiembrie vom avea întreaga cantitate de vaccin antigripal, în toată țara. Ceea ce vreau să vă spun este că indicațiile OMS de vaccinare pentru acest an sunt sfârșitul lunii octombrie, pentru începutul vaccinării, și vaccinarea să continue cât mai mult", a explicat ministrul Sănătății.
De asemenea, ministrul Bodog a mai precizat că intenționează să achiziționeze o cantitate suficientă de vaccin antigripal pentru a avea o acoperire vaccinală cât mai mare și, astfel, să se reducă riscul de epidemie. Ministrul Florian Bodog a făcut aceste precizări la Deva, unde a participat la inaugurarea unei clădiri a Spitalului Județean de Urgență, în care vor funcționa secțiile de psihiatrie, dermatologie și un laborator de sănătate mintală.