Este vorba despre prof. dr. Bob Djavan de la Rudolfinerhaus Foundation Hospital Austria; New York University USA și despre prof. dr. Andre Philippe Davody de la American Hospital of Paris. Consultațiile vor fi coordonate de către dr. Seyed Aghamiri, medic primar urologie, doctor în științe medicale, șef departament chirurgie la Fundația ”Dr. Victor Babeș” din București.
Aceasta echipă redutabilă asigură periodic consultații de specialitate în centrele universitare din Europa cât și în cele din America. Prin colaborarea dintre aceste centre universitare și CDT Victor Babeș pacienții pot avea acces la servicii medicale de înaltă performanță precum și la tehnici moderne de investigații și tratament, iar acolo unde se va impune, vor putea avea acces la servicile medicale performante din străinătate, inclusiv la intervenţii chirurgicale.
Aceasta ar putea fi o șansă nesperată pentru bărbații care vor merge la consultații, inclusiv aceea de a primi tratamente pentru alte tipuri de tulburări din zona urologică sau indicații pentru investigație și tratament. Prof. Dr. Bob Djavan va da consultații la București în zilele de 7 și 8 decembrie, dar înainte de acestea dr. Seyed Aghamiri va efectua consultații pentru o pregătire prealabilă.
Prof. Dr. Bob Djavan este o somitate în diagnosticul și tratamentul cancerului de prostată, dar consultă și pacienți cu alte afecțiuni urologice cum sunt: cancerul renal, vezical, testicular (oncologie urologică): adenomul de prostată; litiază aparat urinar; incontinența urinară și disfuncția erectilă. Profesor Doctor Bob Djavan este director al departamentului de urologie Vienna Urology Rudolfinerhaus Foundation Hospital Austria, director al departamentului de urologie New York University USA și Președintele Asociației Regionale Europene de Urologie ( EAU ).
Pe plan mondial, cancerul de prostată reprezintă a doua cauză de mortalitate la bărbaţi , dupa cancerul pulmonar, motiv pentru care el se află în atenția specialiștilor din lumea întreagă pentru a fi depistat și tratat în faze incipiente.